OK
X
inerent, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. inhérent, lat. inhaerens)
1.
(și
adv.)
care
prin
natura
sa
este
legat
de
ceva,
care
aparține
în
mod
firesc
la
ceva.
inerență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. inhérence)
1.
calitatea,
starea
a
ceea
ce
este
inerent.
2.
caracteristică
a
unei
relații
de
reciprocitate
între
două
categorii
sintactice
presupuse
în
cadrul
aceleiași
unități.
fetișism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. fétichisme)
1.
formă
timpurie
a
religiei
în
comuna
primitivă,
adorarea
fetișurilor.
2.
reprezentare
denaturată
a
unor
raporturi
sociale,
transformarea
inconștientă
a
acestora
în
raporturi
între
lucruri,
cărora
li
se
atribuie
însușiri
(supra)naturale
inerente.
3.
(fig.)
adorație
oarbă,
nemotivată.
4.
perversiune
sexuală
(la
bărbați),
constând
în
a
privi
și
colecționa
obiecte
ale
persoanei
iubite.
funcție
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. fonction, lat. fonctio, -onis)
1.
activitate
care
tinde
spre
un
anumit
scop.
2.
activități
specifice
atașate
ființei
umane,
naturii
sale,
sexului
său,
personalității
sale
(ex.
~a
maternă).
3.
activități
atașate
ființei
umane
ca
membru
al
unei
societăți
(ex.
~
politică).
4.
activități
specifice,
de
natură
profesională,
atașate
unei
persoane.
5.
activitate,
atribuție
determinată,
legată
de
un
loc
de
muncă,
de
un
birou.
6.
ansamblu
de
obligații
și
îndatoriri
inerente
exercitării
unei
activități
administrative.
7.
(prin
ext.)
însărcinare,
slujbă.
8.
~
publică
=
funcție
exercitată
în
cadrul
unei
administrații,
unei
organizații
dependentă
de
stat.
9.
(biologie)
ansamblu
de
proprietăți
active
ale
unui
organ
(ex.
~a
de
reproducere).
10.
(biologie)
activitate
la
care
un
organ
este
adaptat
datorită
structurii
sale.
11.
(matem.)
relație
între
două
mulțimi
de
elemente
X
și
Y
care
asociază
fiecărui
element
al
lui
X
un
element
al
lui
Y
(mulțimea
X
se
numește
domeniu
și
mulțimea
Y
se
numește
codomeniu).
12.
(logică)
operație
care
prin
aplicare
asupra
unui
argument
îi
conferă
acestuia
o
valoare
corespunzătoare.
13.
(mat.,
log.)
relație
constantă
între
două
sau
mai
multe
variabile,
astfel
încât
orice
modificare
a
valorii
uneia
să
corespundă
în
mod
regulat
unei
modificări
a
valorii
celorlalte.
14.
(programare)
transformarea
unui
obiect
într-un
alt
obiect;
(în
special)
subrutină
care
returnează
un
rezultat.
15.
(gramatică)
relații
reciproce
între
termenii
unei
propoziții
și
care
asigură
echilibrul
acesteia.
16.
(gramatică)
relație
gramaticală
pe
care
elementele
unei
structuri
(categoriile)
o
întrețin
între
ele.
17.
(muzică)
locul
unui
acord
într-o
suită
sau
o
serie
muzicală,
constând
de
obicei
din
tonică,
subdominantă
și
dominantă.
18.
(glosematică)
orice
relație
între
doi
termeni.
19.
(psihologie)
ansamblu
de
operații
la
care
pot
contribui
activitățile
noastre
psihice
și
care
sunt
caracteristice
acestora.
20.
(chimie)
grup
remarcabil
de
atomi
care
are
o
reactivitate
specială
în
interiorul
unei
molecule.
21.
(loc.)
în
~
de
=
în
raport
cu
cineva
sau
ceva
care
poate
varia.
22.
(loc.)
a
fi
în
~
de
=
a
fi
în
raport,
în
relație
cu
cineva
sau
ceva
care
poate
varia.
23.
(var.)
funcțiune.
inerență
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. inhérence)
1.
calitatea,
starea
a
ceea
ce
este
inerent.
2.
caracteristică
a
unei
relații
de
reciprocitate
între
două
categorii
sintactice
presupuse
în
cadrul
aceleiași
unități.
înnăscut, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (după fr. inné)
1.
care
se
naște
cu
noi,
este
ereditar
și
determinat
la
naștere,
chiar
dacă
se
manifestă
după
naștere;
congenital.
2.
(filosofie)
care
este
inerent
minții
umane
și
nu
dobândit
prin
experiență.
3.
(antonim)
dobândit.
vegan, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (engl. vegan)
1.
I.
(despre
produse,
alimente
etc.)
care
nu
conțin
produse
de
origine
animală
(carne,
ouă,
lapte,
piele
etc.)
sau
se
obțin
prin
exploatarea
animalelor.
2.
(despre
persoane)
angajat
să
evite
orice
produs
sau
practică
care
implică
în
mod
inerent
utilizarea
animalelor.
3.
II.
persoană
care
nu
consumă
și
nu
folosește
produse
de
origine
animală.