Dictionar

cuantifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. quantifier)

1. (log.) a atribui o cantitate unui termen.
2. a determina cantitatea a ceva.
3. a preciza cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. a stabili valorile discontinue pe care le poate lua o anumită mărime fizică; a impune unei mărimi fizice o variație discontinuă, prin cuantă.
 

cuantificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. quantifiable)

1. care poate fi cuantificat, măsurat, cifrat (evaluat în cifre).
 

cuantificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. quantification)

1. faptul de a cuantifica.
2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de mărimile fizice care caracterizează proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare.
3. ~a predicatului = operație logică prin care se precizează cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. introducere a determinațiilor cantitative în definirea și exprimarea conceptelor științifice.
 

cuantificator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quantificateur)

1. operator logic prin care se fixează sfera de aplicativitate a unei variabile într-o anumită expresie.
2. (mat.) fiecare dintre simbolurile care arată dacă o proprietate se aplică tuturor elementelor unei mulțimi sau numai unora dintre ele.
3. (lingv.) denumire dată determinanților care indică cantitatea prin care un nume este definit.
 

cuantificabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. quantifiable)

1. care poate fi cuantificat, măsurat, cifrat (evaluat în cifre).
 

cuantificare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. quantification)

1. faptul de a cuantifica.
2. procedeu al mecanicii cuantice pentru stabilirea valorilor luate de mărimile fizice care caracterizează proprietatea sistemelor atomice sau ale particulelor elementare.
3. ~a predicatului = operație logică prin care se precizează cantitatea predicatului în raport cu subiectul.
4. introducere a determinațiilor cantitative în definirea și exprimarea conceptelor științifice.
 

fluorometru

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. fluoromètre)

1. instrument care permite analiza, identificarea și cuantificarea substanțelor capabile să prezinte fluorescență (și este folosit, printre altele, în cercetare medicală, biologie moleculară, chimie analitică); fluorimetru.
 

psihometrie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. psychométrie)

1. cuantificare a fenomenelor psihice, a capacităților intelectuale, prin utilizarea metodelor experimentale standardizate și etalonate (teste).
 

statistician, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. statisticien)

1. specialist în statistică, ramură a matematicii având ca obiect analiza (în general neexhaustivă) și interpretarea datelor cuantificabile; (înv.) statistic.