substantiva

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. substantiver)

1. a (se) transforma în substantiv, a (se) substantiviza.

substantival, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. substantival)

1. care ține de substantiv.
2. cu valoare de substantiv.
3. (adv.) cu funcție de substantiv.

substantivat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (v. substantiva)

1. (gramatică) care este întrebuințat cu valoare de substantiv, care a devenit substantiv; substantivizat.

apoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apposition, lat. appositio)

1. atribut substantival, pronominal sau numeral, de obicei în cazul nominativ.
2. orice construcție sintactică de tip apozițional.
3. (biol.) creștere în grosime a membrelor celulare prin depunerea succesivă a straturilor noi.

cifotic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cyphotique)

1. (med.) referitor la cifoză; care este atins de cifoză.
2. (și substantivat) suferind de cifoză.

descriptiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. descriptif, lat. descriptivus)

1. care descrie; care conține o descriere; descriptic.
2. care acordă o mare importanță descrierii, care se străduiește să descrie pentru a produce un efect.
3. (literatură) reprezentând oamenii sau lucrurile prin trăsăturile lor exterioare.
4. (expr.) geometrie descriptivă = ramură a geometriei care folosește un mod de reprezentare plană a spațiului.
5. (lingvistică) care urmărește să descrie utilizarea efectivă, fără judecată normativă.
6. (substantivat) document care oferă o descriere detaliată a lucrărilor avute în vedere.

hendiadă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat., gr. hendiadys)

1. figură de stil constând în înlocuirea unui substantiv însoțit de un atribut prin două substantive; înlocuire a unui atribut adjectival cu unul substantival.

locuțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. locution, lat. locutio)

1. grup de cuvinte cu sens unitar, care se comportă din punct de vedere gramatical ca o singură parte de vorbire; grup de cuvinte care constituie o unitate gramaticală.
2. ~ adjectivală = care se comportă gramatical ca un adjectiv.
3. ~ adverbială = care se comportă gramatical ca un adverb de loc, de timp, de mod, de cauză, de scop sau de concesie.
4. ~ arhaică = specifică limbii române vechi.
5. ~ conjuncțională = care se comportă gramatical ca o conjuncție coordonatoare (copulativă, adversativă sau conclusivă) sau subordonatoare (necircumstanțială sau circumstanțială).
6. ~ dialectală = proprie unuia dintre dialectele sau subdialectele limbii române.
7. ~ interjecțională = care se comportă gramatical ca o interjecție.
8. ~ prepozițională = care se comportă gramatical ca o prepoziție cu genitivul sau cu acuzativul.
9. ~ pronominală = care se comportă gramatical ca un pronume nehotărât.
10. ~ substantivală = care se comportă gramatical ca un substantiv.
11. ~ verbală = care se comportă gramatical ca un verb personal sau impersonal.
12. (înv.) mod de a vorbi, de a se exprima.
13. (var.) (înv.) locuție.

omniscient, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. omniscient, lat. omnisciens)

1. care știe tot, sau pare să știe tot; atotștiutor.
2. (substantivat) Dumnezeu.