Dictionar

dictat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Diktat)

1. act prin care unul sau mai multe state impun forțat unui alt stat anumite condiții sau hotărâri.
 

dictator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictateur, lat. dictator)

1. (în Roma antică) magistrat suprem, ales de senat pe termen de șase luni și investit cu putere absolută în vreme de război.
2. conducător de stat cu puteri discreționare.
3. (fig.) om cu purtări autoritare.
 

dictatoresc

Parte de vorbire:  adj. masc. (învechit)  
Etimologie: (dictator + -esc)

1. care ține de dictator; dictatorial, (înv.) dictatoric.
2. care este specific dictatorului; dictatorial, (înv.) dictatoric.
3. impus cu forța; dictatorial, (înv.) dictatoric.
4. (var.) (înv.) dictătoresc.
 

dictatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dictatorial)

1. care se referă la dictatură; care este specific dictaturii; (înv.) dictatoresc, (înv.) dictatoric.
2. care ține de dictator; care este specific dictatorului; (înv.) dictatoresc, (înv.) dictatoric.
3. care este impus cu forța; autoritar.
4. (figurat) care nu admite nicio replică.
5. (antonime) democratic, liberal.
 

dictatoric, -ă

Parte de vorbire:  adj. (învechit)  
Etimologie: (dictator + -ic)

1. care ține de dictator; dictatorial, (înv.) dictatoresc.
2. care este specific dictatorului; dictatorial, (înv.) dictatoresc.
3. impus cu forța; dictatorial, (înv.) dictatoresc.
 

dictatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dictature, lat. dictatura)

1. (în Roma antică) demnitatea de dictator; timpul cât acesta exercita puterea.
2. formă de guvernare în care puterea supremă aparține unui dictator.
3. conducere a socității exercitată de o clasă socială dominantă.
4. (fig.) putere absolută, fără control; purtare despotică, tiranică.
 

antidictatorial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + dictatorial)

1. care se opune dictaturii (regim politic care reprimă drepturile și libertățile).
2. (antonim) dictatorial.
 

antiimperialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anti-impérialisme)

1. mișcare socială împotriva politicii imperialiste de forță și dictat, a tuturor formelor de exploatare și dominație a popoarelor.
 

bonapartism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonapartisme)

1. formă a dictaturii marii burghezii, în Franța, după victoria revoluției de la sfârșitul sec. XVIII, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte.
2. atașament față de dinastia întemeiată de Napoleon.
3. formă de dictatură personală.
 

caudillism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. sp. caudillo „conducător”)

1. conducere tiranică exercitată de dictatori în unele țări de limbă spaniolă.
2. (var.) caudilism.
 

caudillo

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (sp. caudillo)

1. păzitor, conducător al unei turme (în America Latină).
2. dictator militar sau politic care a preluat puterea în America Latină sau Spania; persoană căreia i se dă acest nume.
 

cezarism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. césarisme)

1. sistem de guvernare dictatorială militară asemănător celui instituit de Caesar în vechea Romă.