balsamic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. balsamique)

1. care conține balsam; parfumat cu balsam sau evocând mirosul de balsam.
2. care ține de balsam, care se referă la balsam; (înv.) balsamiu.
3. care are o proprietate, virtute sau calitate analogă cu cea a balsamului.
4. (medicina) califică un medicament care este utilizat sau care este el însuși un balsam.
5. care calmează mucoasele inflamate și care frânează secrețiile abundente.
6. plantă ~ă = plantă care secretă balsam sau exală un miros plăcut.
7. oțet ~ = tip de oțet cu aromă dulce-acrișoară produs în Italia din must de struguri fiert.
8. (fig.) care vindecă bolile sufletului.

laringotraheotomie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. laryngo-trachéotomie)

1. (med.) deschidere chirurgicală a părții inflamate a laringelui și a traheii.

leucotaxină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. leucotaxine)

1. substanță produsă de țesuturile inflamate, care mărește permeabilitatea capilară, ușurând migrarea leucocitelor spre focarul inflamator.

topic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.f.  
Etimologie: (fr. topique; germ. topisch, II. Topik)

1. I. referitor la topică; referitor la un loc sau areal; local.
2. (despre nume) care denumește locuri, localități.
3. care se aplică local, extern, pe porțiunile inflamate.
4. se referă la un medicament care acționează asupra unui punct determinat al corpului.
5. (antic.) (despre o zeitate) care domnește peste un loc și îl protejează.
6. (înv.) care este raportat direct la subiect, la problemă; care este semnificativ.
7. II. medicament care modifică local pielea sau mucoasele pe care se aplică.
8. (lingvistică) subiect al discursului definit ca „cel despre care se spune ceva”.
9. III. (în retorica antică) studiul procedeelor și al mijloacelor de argumentare generale, comune pentru expunerea unei teme.
10. ordinea cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază; parte a sintaxei sau a stilisticii care studiază această ordine.