pinion

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pignon)

1. roată dințată, cu diamentru minim, a unui angrenaj.
2. perete triunghiular care încheie la partea superioară zidul unui edificiu; fronton.

bendix

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. bendix)

1. (la automobile, avioane etc.) mecanism care permite angrenarea pinionului demarorului cu coroana dințată de pe volantul motorului.

brachetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. braquet)

1. raportul de multiplicare dintre pedalier și micul pinion al unei biciclete.

pas 2

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. pas)

1. distanță care separă două spire consecutive ale unei elice sau două filete ale unui șurub, măsurată paralel cu axa de rotație.
2. ~ de dințare = distanța cuprinsă între planurile mediane a doi dinți consecutivi ai unui pinion sau ai unei roți dințate.
3. (inform.) operație unitară într-o rutină de calculator sau suboperație în executarea unei instrucțiuni.
4. (mar.) document personal cu valabilitate temporară dat persoanelor pe timpul escalei; permis de debarcare.
5. ~ genetic = distanță creată între un părinte și unul dintre copiii lui, astfel încât posibilitatea acestuia de a primi o genă oarecare se înjumătățește datorită meiozei.

semicursieră

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (semi- + cursieră)

1. bicicletă cu pinion pentru schimbarea vitezelor.

timpan 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tympan, it. timpano)

1. membrană elastică ce separă urechea internă de conductul auditiv extern.
2. perete de lemn sau de beton armat, parțial scufundat sub apă, care împiedică pătrunderea corpurilor în aducțiune, în camera de echilibru etc.
3. membrană care separă două camere într-un rezervor.
4. instrument muzical de percuție, acordabil, dintr-un cazan emisferic de aramă acoperit cu o membrană de piele pusă în vibrație prin lovirea cu două baghete din lemn.
5. spațiu triunghiular între cornișele unui fronton, decorat cu sculpturi; suprafața între orizontală și arcele unei bolți.
6. (tehn.) pinion dințat.