Dictionar

refuza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. refuser)

1. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge.
2. a nu da (ceva ce ți s-a cerut).
3. a se priva de, a renunța la ceva.
4. refl. a se sustrage, a se eschiva.
5. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei.
 

refuzabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. refusable)

1. care se poate refuza; care merită fie refuzat.
2. (anton.) irefuzabil.
 

ablacta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (germ. ablaktieren, lat. ablactare)

1. intr. a înceta secreția de lapte matern.
2. tr. a înlocui treptat laptele matern cu alte alimente necesare sugarului; a înțărca.
3. (refl.; despre sugari) a refuza laptele matern.
 
 

abzice

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după germ. absagen)

1. a nu admite, a refuza, a dezaproba.