înlănțuire
Parte de vorbire: s.f.
Etimologie: (înlănțui)
Etimologie: (înlănțui)
1. acțiunea de a (se) înlănțui și rezultatul ei; înșiruire, succesiune de lucruri legate între ele.
2. cuprindere a cuiva în brațe; strângere de jur-împrejur a unui obiect.
3. așezare în rând a obiectelor legându-se unul de altul ca verigile unui lanț; înlănțuit.
4. legare în lanțuri.
5. (figurat) seducere.
6. (deducere sau) succedare logică.