Dictionar

deverbal

Parte de vorbire:  s.n., adj.  
Etimologie: (fr. déverbal)

1. (cuvânt) provenit dintr-un verb; deverbativ, postverbal.
2. adj. care se formează dintr-un verb la infinitiv prin suprimarea desinenței (terminației).
 

deverbativ, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. déverbatif)

1. (lingv.) formă derivată a unui verb; deverbal.
 

devergonda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dévergonder)

1. refl. a se destrăbăla, a se desfrâna.
 

devergondaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. dévergondage)

1. comportament licențios și libertin; desfrânare, dezmăț.
2. (prin ext.) îndepărtare de la normele morale și/sau sociale; exces.
 

deversa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. déverser)

1. a scurge surplusul de apă dintr-un râu sau dintr-un lac de acumulare.
2. a face să se scurgă reziduurile într-o apă naturală.
 

deversor

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déversoir)

1. instalație într-un curs de apă, într-o conductă sau într-un canal, în vederea menținerii unui nivel constant.
2. deschizătură la partea superioară a unui baraj prin care se scurge surplusul de apă.
 

atestație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. fr. attestation, it. attestazione)

1. acțiunea de a atesta ceva verbal sau în scris; atestare.
2. documentul în sine care atestă ceva; certificat, adeverință.
3. (var.) (înv.) atestațiune.
4. (antonime) contestație, contestare.
 

buletin

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bulletin)

1. act, livret oficial care atestă identitatea unei persoane.
2. adeverință prin care se consemnează ceva.
3. scurtă comunicare oficială cuprinzând informații de actualitate.
4. periodic editat de o instituție specializată: referate, studii și informații dintr-un anumit domeniu; publicație periodică oficială care cuprinde legi, decrete, decizii etc.
5. ~ de vot = imprimat cu numele candidaților la o alegere.
 

certifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. certifier, lat. certificare)

1. a adeveri, a confirma că ceva este autentic, sigur, exact, valabil.
 

confirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri.
2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației.
 

deverbal

Parte de vorbire:  s.n., adj.  
Etimologie: (fr. déverbal)

1. (cuvânt) provenit dintr-un verb; deverbativ, postverbal.
2. adj. care se formează dintr-un verb la infinitiv prin suprimarea desinenței (terminației).
 

disipator

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dissipateur)

1. corp, sistem tehnic disipativ.
2. ~ hidraulic de energie = element al unei construcții hidrotehnice destinat a reduce viteza curenților de apă în aval de un baraj, de un deversor etc.