Dictionar

comunicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. communication, lat. communicatio)

1. mijloc de comunicare între două puncte; legătură, contact (rutier, telefonic etc.)
2. (pl.) ansamblu de infrastructuri care permite asemenea legături.
3. figură retorică prin care un orator sau autor se adresează auditoriului, respectiv cititorului, simulând a-l consulta cu privire la aprecierea unor fapte sau în legătură cu justețea unor afirmații ori argumente.
 

confirma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. confirmer, lat. confirmare)

1. a întări, a susține, a recunoaște autenticitatea, exactitatea unui lucru, justețea unei afirmații; a adeveri.
2. (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscându-l ca valabil.
3. a întări prin aprobare (un mandat de arestare).
4. a definitiva pe cineva într-un post, într-o situație.
5. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmației.
 

defetism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. défaitisme)

1. opinie, atitudine a celui care nu crede în reușita unei acțiuni, în justețea unei cauze pe care o consideră pierdută.
2. infracțiune constând în lansarea și răspândirea în timp de război a unor zvonuri sau informații false, tendențioase cu privire la situația politică, economică și socială a țării.
 

justifica

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. justifier, lat. iustificare)

1. tr. a demonstra justețea unui lucru; a îndreptăți, a motiva.
2. a dovedi folosirea legală a unor bani, materiale.
3. tr., refl. a (se) dezvinovăți; a explica (o purtare, o atitudine etc.).
 

probă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. proba, germ. Porbe)

1. încercare; (examen de) verificare.
2. metodă prin care se constată justețea unui calcul.
3. (sport) întrecere.
4. parte din materialul unei mostre care se supune analizei, spre a se verifica anumite caracteristici ale întregului material.
5. (fot.) copie pozitivă pe hârtie.
6. confirmare, dovadă, mărturie.