analogrif

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (ana/gramă/ + lo/go/grif)

1. problemă enigmistică, îmbinare între anagramă și logogrif.

armonie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. harmonie, lat. harmonia)

1. combinare simultană a mai multor sunete (muzicale sau vorbite) în conformitate cu anumite legi.
2. parte a teoriei muzicii care studiază acordurile, relațiile dintre ele, legile înlănțuirii lor.
3. potrivire a elementelor componente ale unui întreg: concordanță, acord, consens.
4. ~ imitativă = efect stilistic obținut prin îmbinarea unor cuvinte ale căror sunete imită un sunet din natură; ~ vocalică = fenomen fonetic caracteristic limbilor fino-ugrice, prin acomodarea timbrului unei vocale cu cel al vocalelor din silabele anterioare.
5. înțelegere deplină între persoane, colectivități etc.

asamblaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. assemblage)

1. asamblare.
2. sistem format din două sau mai multe piese, elemente asamblate între ele.
3. fotogramă prin îmbinarea mai multor fotograme parțiale.

asintactic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asyntactique)

1. (despre cuvinte compuse) care nu este format pe baza regulilor sintactice de îmbinare a cuvintelor; contrar sintaxei.
2. (antonim) sintactic.

baionetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. baïonnette)

1. armă albă pentru împungere, cu lama tăioasă, ascuțită la vârf.
2. tăietură în segmenții pistoanelor, care permite trecerea de abur sau de gaze.
3. (tehn.) îmbinare demontabilă între două piese, care necesită montări și demontări rapide.

bridă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bride)

1. gaică de stofă, de ață etc. prin care se trece cordonul.
2. piesă metalică care leagă arcurile de osii.
3. legătură din (sârmă de) oțel pentru solidarizarea unor piese asamblate.
4. coroană metalică la îmbinarea tuburilor.
5. mănunchi de fibre conjunctive, format în organism ca urmare a unui proces inflamator; aderență.