apela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appeler, lat. appellare)

1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.

apelant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appelant)

1. adj. care apelează.
2. adj., s. m. f. (cel) care face un apel (4).

apelare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. apela)

1. apel.
2. strigare a numelor unor persoane dintr-o colectivitate, spre a verifica prezența lor într-un anumit loc.
3. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități sau unei persoane.
4. cerere, rugăminte.
5. (jur.) adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță.

apelație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. appelation)

1. acțiunea de a apela.
2. numire; (rar) chemare.
3. (jur.; înv.) adresare la jurisdicția imediat superioară, spre a schimba sau anula o sentință dată de prima instanță; apel.
4. (prin ext.) adresarea unei reclamații (către cineva).
5. ~ de origine = denumirea unui produs după numele provenienței sale.
6. (var.) apelațiune.

apelațiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appellation, lat. appellatio)

1. denumire, calificare, nume.
2. (jur.) apel.
3. adresare (însoțită de o cerere, de o rugăminte).

apelativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appellatif, lat. appellativus)

1. (substantiv) comun; nume calificativ.

capela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. capeler)

1. a lega o parâmă de un catarg, de o vergă, pentru a le susține.

aediculă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. aedicula)

1. (antic.) templu mic; capelă mică.

anominație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. annomination)

1. figură de stil, constând în repetarea unui nume propriu, de obicei de persoană, prin apelativul din care provine prin antonomază.

baptisteriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. baptisterium, fr. baptistère)

1. bazin de înot în termele antice.
2. capelă pentru botez în bisericile catolice; bazin la botezul prin scufundare.

capelan

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. cappellano)

1. preot catolic care slujește într-o capelă.

capelanat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. cappellanato)

1. demnitatea, slujba de capelan.

capelatură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. capelage)

1. loc de pe catarg unde se capelează parâmele.
2. ansamblul capetelor parâmelor capelate de catarg.