instanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instance, lat. instantia)

1. organ de stat însărcinat cu judecarea cauzelor civile și penale; autoritate judecătorească.
2. în ultimă ~ = până la urmă.

instantaneitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instantanéité)

1. însușirea a ceea ce este instantaneu.

instantaneu, -ee

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. instantané)

1. adj. (și adv.) care se produce foarte repede; care apare brusc, pe moment.
2. (fiz., despre mărimi) referitor la un anumit moment.
3. (tehn.; despre centre și axe de rotație) cu poziție variabilă în timp față de sistemul de referință fix și mobil.
4. s. n. fotografie luată cu expunere scurtă.
5. expunere foarte scurtă a clișeului.

acuzare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (acuza)

1. acțiunea de a acuza.
2. persoană, instanță care acuză într-un proces penal.

apel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appel)

1. strigare a numelui cuiva.
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități.
3. îndemn, cerere, rugăminte.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară.

apela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appeler, lat. appellare)

1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.

axoidă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. axoid)

1. curbă, loc geometric al axei instantanee de rotație în mișcarea unui corp rigid.

centroid

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. centroid)

1. s. n. punct din spațiu care se mișcă cu o viteză egală cu viteza medie a obiectelor cerești din vecinătatea lui.
2. s. f. curbă, loc geometric al centrului instantaneu de rotație în raport cu sistemul de referință mobil sau fix, respectiv rostogolirea și baza.

consistoriu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. consistorium, fr. consistoire)

1. consiliu al împăraților romani.
2. locul unde se ținea.
3. instanță judecătorească ecleziastică.
4. consiliu al cardinalilor, prezidat de papă.
5. adunare care conduce treburile religioase ale unui cult, ale unei confesiuni etc.