OK
X
dominat
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. dominatus)
1.
regim
monarhic
totalitar
al
Imperiului
Roman
de
după
Dioclețian,
moștenit
și
de
Imperiul
Bizantin.
dominație
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. domination, lat. dominatio)
1.
dominare,
stăpânire;
autoritate.
dominator, -oare
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. dominateur, lat. dominator)
1.
care
iubește
să
domine;
care
dezvăluie
un
caracter
autoritar
și
care
caută
să-i
domine
pe
ceilalți;
dominant.
antiimperialism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. anti-impérialisme)
1.
mișcare
socială
împotriva
politicii
imperialiste
de
forță
și
dictat,
a
tuturor
formelor
de
exploatare
și
dominație
a
popoarelor.
atacabil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. attaquable)
1.
care
poate
fi
atacat.
2.
care
poate
fi
dominat;
care
are
un
punct
slab;
vulnerabil.
3.
la
care
se
poate
face
opoziție;
cu
valoare
intelectuală
și
morală
discutabilă.
4.
care
poate
fi
atacat
în
justiție.
5.
(antonim)
inatacabil.
bancocrat, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. bancocrate)
1.
adept
al
bancocrației.
2.
susținător
al
dominației
exercitate
asupra
vieții
publice
de
către
bănci.
3.
bancher
puternic;
capitalist
care
se
bazează
pe
bănci.
byronism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. byronisme)
1.
imitație
a
poeziei
lui
Byron,
caracterizată
printr-o
atitudine
de
revoltă
individuală
și
anarhică,
impetuoasă,
dominată
de
pasiuni
tumultuoase,
dar
sinceră
și
cinstită.
clasicism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. classicisme)
1.
atitudine
estetică
fundamentală,
ca-racterizată
prin
tendința
de
a
observa
fenomenele
în
lumina
universalului
și
de
a
închega
într-un
sistem
stabil,
armonios
și
proporțional,
elementele
frumosului
în
conformitate
cu
anumite
norme,
tinzând
spre
un
tip
ideal,
senin
și
echilibrat
al
perfecțiunii
formelor,
care
caracterizează
cultura
antichității
greco-latine
și
alte
momente
ale
diverselor
culturi
dominate.
2.
curent
în
arta
și
literatura
europeană
din
sec.
XVII-XVIII
caracterizat
prin
imitarea
modelelor
antichității
greco-latine,
prin
supremația
principiilor
morale,
prin
triumful
rațiunii
asupra
sentimentelor
și
fanteziei,
prin
cultul
pentru
adevăr
și
natural,
prin
respectarea
strictă
a
anumitor
reguli,
prin
ordine,
echilibru
și
claritate.
3.
perioadă
în
istoria
culturii
universale
și
naționale
ale
cărei
creații
reprezintă
maximum
de
realizare
artistică
și
modele
demne
de
urmat.
clericalism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. cléricalisme)
1.
curent
politic
care
consideră
legitimă
extinderea
influenței
și
dominației
bisericii
asupra
vieții
sociale,
politice
și
culturale.