Dictionar

alelă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. allèle)

1. (biol.) fiecare dintre formele sub care poate exista o genă ce ocupă același locus în cromozomii omologi.
 

dialelă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. diallèle; cf. gr. διάλληλος, diallelos („reciproc”))

1. (log.) cerc vicios într-o demonstrație sau definiție; definire a unei noțiuni prin ea însăși.
 

pseudoalelă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. pseudoallele)

1. (biol.) genă care se comportă asemenea alelelor, dar se manifestă ca o singură unitate funcțională.
 

avandună

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. avant-dune)

1. dună litorală paralelă cu țărmul, pe partea dinspre mare a acestuia.
 

conoid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conoïde)

1. adj. de formă conică.
2. s. n. suprafață generată de o dreaptă care se menține paralelă cu un plan dat și se sprijină pe o dreaptă fixă și pe o curbă fixă.
 

contraalee

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. contre-allée)

1. alee laterală și paralelă cu o alee principală.
2. pistă pentru bicicliști situată lângă o șosea.
 

discordanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. discordance)

1. lipsă de armonie.
2. nepotrivire, dezacord.
3. (geol.) dispoziție neparalelă a unor straturi noi față de altele mai vechi.
 

frontal, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. frontal)

1. adj. din regiunea frunții.
2. din, așezat în față.
3. abataj ~ = abataj al minereului făcut pe un front foarte lung în direcția filonului; dreptă ~ă = dreaptă paralelă cu planul vertical de proiecție.
4. referitor la front.
5. s. n. os al craniului care formează fruntea și o parte din orbite.
6. parte proeminentă a unui obiect.
 

gujon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. goujon)

1. tijă filetată în același sens pe toată lungimea sa sau numai la cele două capete, la îmbinarea demontabilă a două piese.
2. bară de oțel îngropată în stratul de rezistență al unei îmbrăcăminți rutiere din beton, paralelă cu axa drumului la rosturile transversale de dilatație ale planșelor.
3. piesă îngropată în zidărie pentru a permite fixarea prin cuie sau șuruburi a tocului unei uși ori ferestre; diblu, ghermea.