axiomatic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. axiomatique)

1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.
2. metodă ~ă = metodă științifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziții (teoreme).
3. s. f. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii și a utilizării corecte a deducției în științe; timologie.

consistență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. consistance, it. consistenza)

1. stare a unui corp care are un anumit grad de densitate.
2. rezistență opusă de un corp la deformare, la sfărâmare.
3. (fig.) soliditate, tărie; fermitate.
4. (mat.) coerență (2).
5. (log.) însușire a unui sistem axiomatic de a nu fi contradictoriu.

independență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indépendance)

1. drept al unui stat la existență și dezvoltare liberă, fără amestec din afară, de a-și hotărî singur soarta, de a-și alege, potrivit voinței și intereselor sale, calea de dezvoltare socială și politică.
2. stare de neatârnare economică și socială (a unei persoane, a unei clase sociale).
3. libertate sau înclinare de a face, sau de a privi ceva în mod independent.
4. proprietate a unui sistem axiomatic constând în aceea că nici una din axiomele sale nu este deductibilă din celelalte.

timologie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. timologia)

1. disciplină care studiază înlănțuirea coerentă a axiomelor; axiomatică.