apatrid, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. apatride)

1. adj. care nu are cetățenie; lipsit de patrie.
2. s. m. f. persoană care a pierdut calitatea de cetățean al patriei sale (părăsind-o în mod ilegal) și n-a dobândit nici cetățenia țării în care s-a stabilit.
3. om fără patrie.
4. (persoană) fără cetățenie; heimatlos.

bipatrid, -ă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (bi- + /a/patrid)

1. cel care are dublă cetățenie.

colonie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. colonie, lat. colonia)

1. (ant.) cetate-oraș întemeiată de o altă cetate sau de un alt stat pe teritoriul unei țări străine, cu scopuri comerciale.
2. teritoriu, țară lipsită de independență politică și economică, sub dominația unui stat imperialist (metropolă); posesiune (2).
3. grup de persoane de aceeași cetățenie sau naționalitate stabilit într-o țară străină.
4. grup de copii trimiși la odihnă într-o stațiune balneoclimaterică.
5. grup de animale superioare sau de plante unicelulare din aceeași specie care duc viață în comun.

cosmopolitism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cosmopolitisme, rus. kosmopolitizm)

1. concepție din epoca de criză a sclavagismului grec și roman care promova ideea „cetățeniei universale”.
2. concepție care propagă indiferența față de patrie, neîncrederea în capacitățile creatoare ale propriului popor, disprețul față de valorile culturii materiale și spirituale ale propriei națiuni, față de limba și tradițiile naționale progresiste.

gentiliciu

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. gentilicius, fr. gentilice)

1. adj., s. n. (nume) de familie, de neam, care se intercala între prenume și poreclă, constituind semnul cetățeniei romane.
2. adj. care aparține gintei romane.

heimatlos

Parte de vorbire:  adj. invar., s.m.  
Etimologie: (germ. Heimatlos)

1. (persoană) care nu are cetățenie; apatrid, (om) fără patrie.
2. (istorie) termen folosit pentru a desemna germanii care au fugit din Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.