contrapunct

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. contrappunto, fr. contrepoint)

1. prezența simultană a două sau mai multe melodii cu caracter independent.
2. melodie care se cântă concomitent cu tema într-o lucrare muzicală.
3. tehnica de a compune muzică pe mai multe voci.
4. disciplină muzicală care studiază acest gen de compoziție.

contrapuncta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. contrappuntare)

1. tr. a tigheli (stofe, țesături) pe ambele fețe.
2. (fig.) a construi pe mai multe planuri paralele individualizate, situații, imagini corespondente; a face să corespundă.
3. intr. (muz.) a folosi tehnica contrapunctului.

contrapunctic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contrapuntique)

1. scris după regulile contrapunctului.

contrapunctist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contrapuntiste)

1. compozitor care utilizează contrapunctul.

antecedent, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. antécédent, lat. antecedens)

1. I. care precede (cel mai adesea imediat) în timp; care este anterior.
2. (vorbind de un curs de apă) care prezintă un fenomen de antecedență.
3. (despre o vale) care s-a stabilit înaintea unei deformări tectonice.
4. II. faptă, întâmplare anterioară unui fapt, unei stări actuale.
5. ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat.
6. (logică) primul termen al unei judecăți ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstrații.
7. prima secțiune a unei unități melodice structurată binar.
8. (muzică) prima expunere tematică într-o lucrare elaborată prin tehnica contrapunctului.
9. (antonime) posterior, subsecvent, ulterior.

contrapuncta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (it. contrappuntare)

1. tr. a tigheli (stofe, țesături) pe ambele fețe.
2. (fig.) a construi pe mai multe planuri paralele individualizate, situații, imagini corespondente; a face să corespundă.
3. intr. (muz.) a folosi tehnica contrapunctului.

contrapunctic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. contrapuntique)

1. scris după regulile contrapunctului.

contrapunctist

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. contrapuntiste)

1. compozitor care utilizează contrapunctul.

fantezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fantaisie, lat. fantasia, gr. phantasia)

1. imaginație.
2. imaginație creatoare.
3. produs al imaginației; închipuire, plăsmuire, născocire.
4. înclinare personală, gust, ciudățenie, capriciu.
5. (muz.) lucrare instrumentală sau orchestrală liberă.
6. piesă instrumentală, în stil contrapunctic, cu caracter fantastic.
7. țesătură al cărei colorit și textură sunt făcute să permită maxima imaginație a autorului.

fleuretis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. fleuretis)

1. (muz.) un fel de contrapunct improvizat.