indulgență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. indulgence, lat. indulgentia)

1. atitudine îngăduitoare față de greșeli; toleranță, îngăduință.
2. document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioșilor în schimbul unei sume de bani.

clemență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. clémence, lat. clementia)

1. iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate.

indulgent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indulgent, lat. indulgens)

1. care manifestă indulgență; iertător; îngăduitor; tolerant.

inerție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. inertie, lat. inertia)

1. stare de inactivitate, de pasivitate, indulgență, apatie.
2. ~ uterină = lipsă de contracție și de retractare a mușchiului uterin după naștere.
3. proprietate a corpurilor de a-și păstra starea de mișcare sau de repaus în care se află, atâta timp cât nu sunt supuse acțiunii unei forțe exterioare.
4. proprietate a unui sistem fizico-chimic, sau tehnic de a reacționa slab, sau cu întârziere la acțiunea factorilor externi.
5. (fig.) tendința de a rămâne în activitate; indolență, apatie.

jubileu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. jubilé, lat. iubilaeus)

1. sărbătoare pe care vechii evrei o prăznuiau la fiecare 50 de ani de la un eveniment.
2. anul în care, o dată la 25 de ani, papa acorda credincioșilor catolici o indulgență plenară.
3. sărbătoare în onoarea unei persoane care deține de 50 de ani o funcție; aniversare a 50 de ani; (p. ext.) a unui număr rotund de ani de la un eveniment.
4. cântec al populației de culoare din SUA prin referiri la un viitor fericit, liber.

toleranță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. tolérance, germ. Toleranz, lat. tolerantia)

1. atitudine îngăduitoare; îngăduință, indulgență.
2. casă de ~ = bordel, lupanar.
3. obișnuință sau dispoziție a organismului de a suporta anumite medicamente sau substanțe.
4. (biol.) însușire a unor organisme de a trăi, de a se dezvolta în condiții nefavorabile de mediu.
5. admiterea unei mici abateri de la greutatea, măsura, calitatea, de la numărul obișnuit al unei mărfi etc.
6. (tehn.) diferența dintre dimensiunea maximă și cea minimă admisă în prelucrarea unui anumit material și valoarea prescrisă în norme și standarde a acestei dimensiuni.

venie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. venia)

1. indulgență, iertare, bunăvoință; pronie.
2. suplicare.