OK
X
sfănțichel
Parte de vorbire:
s.m. (reg.)
Etimologie: (sfănțic + -el)
1.
sfanț
de
valoare
neînsemnată;
mărunțiș;
sfănțișor.
sfănțișor
Parte de vorbire:
s.m. (pop.)
Etimologie: (sfanț + -ișor)
1.
diminutiv
al
lui
sfanț.
2.
sfanț
de
valoare
neînsemnată;
(reg.)
sfănțichel.
3.
sfanți
puțini;
mărunțiș,
(reg.)
sfănțichel.
sfănțoaică
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (sfanț + -oaică)
1.
monedă
care
valora
jumătate
de
sfanț;
(înv.)
sfănțuică.
2.
(var.)
(reg.)
sfințoaică.
sfănțui
Parte de vorbire:
vb. tr. (fam.)
Etimologie: (sfanț + -ui)
1.
a
da
cuiva
bani
(de
obicei
unui
funcționar)
pentru
un
serviciu
nepermis
de
lege;
a
mitui,
a
corupe
(prin
bacșiș).
2.
a
stoarce
bani
de
la
cineva
pentru
servicii
nepermise
de
lege;
a-i
lua
cuiva
banii
pe
nedrept;
a
înșela
pe
cineva
cu
dibăcie.
sfănțuială
Parte de vorbire:
s.f. (fam.)
Etimologie: (sfănțui + -eală)
1.
acțiunea
de
a
sfănțui
și
rezultatul
ei;
dare
sau
luare
de
mită;
corupere.
2.
(prin
ext.)
stoarcere
de
bani,
de
bunuri
etc.;
(pop.)
sfănțuire,
sfănțuit.
3.
(prin
ext.)
escrocare.
sfănțuire
Parte de vorbire:
s.f. (pop.)
Etimologie: (v. sfănțui)
1.
acțiunea
de
a
sfănțui
și
rezultatul
ei;
(pop.)
sfănțuială,
(înv.
și
fam.)
sfănțuit.
augustin, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (lat. augustinus, fr. augustin)
1.
călugăr
din
ordinul
Sf.
Augustin;
religios
care
se
inspiră
din
regulile
instituite
de
Sfântul
Augustin;
augustinian.
blasfemie
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (lat. blasphemia)
1.
defăimare,
profanare
a
ceea
ce
este
considerat
sfânt;
blasfem.
camerling
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. camerlingue, it. camerlingo)
1.
cardinal
care
administrează
afacerile
bisericii
în
timpul
vacanței
Sfântului
Scaun.
catolicism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. catholicisme)
1.
confesiune
creștină
care
recunoaște
primatul
și
infailibilitatea
papei
de
la
Roma,
iar
în
materie
de
credință,
purcederea
Sfântului
Duh
și
de
la
Dumnezeu-fiul
(filioque),
existența
purgatoriului
etc.
consubstanțialitate
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. consubstantialité)
1.
calitatea
a
ceea
ce
este
consubstanțial;
unitate
și
identitate
de
substanță.
2.
în
religia
catolică,
unitate
între
cele
trei
persoane
care
formează
Sfânta
Treime.
Coran
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. Coran, germ. Koran)
1.
cartea
sfântă
la
musulmani,
care
conține
învățăturile
profetului
Mahomed.