Dictionar

ecluză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. écluse)

1. construcție hidrotehnică amplasată pe o cale navigabilă, care permite trecerea navelor de la un nivel al apei la altul; stăvilar.
2. cameră metalică etanșă, presurizată, la partea superioară a unui cheson, destinată intrării și ieșirii personalului sau materialelor; campană.
3. cameră care permite ieșirea echipajului dintr-un submarin, sub apă, fără inundarea acestuia.
4. compartiment special, cu etanșeizare comandată, al unei nave spațiale, destinat ieșirii cosmonauților în spațiul cosmic.
 

ecluza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. écluser)

1. tr. a bara apa cu o ecluză.
2. intr. (despre nave) a trece printr-o ecluză.
 

buscat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. busqué)

1. care prezintă o curbură convexă; încovoiat, îndoit.
2. nas ~ = nas coroiat.
3. porți ~e = porți de ecluză care se închid formând un unghi opus curentului.
 

campană

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. campane, lat., it. campana, clopot)

1. capitel al unei coloane corintice sau dorice.
2. construcție de metal în formă de clopot, care leagă camera de lucru a unui cheson (3) cu exteriorul; ecluză (2) cu aer comprimat.
3. (muz.; pl.) instrument de percuție din metal, în formă de cupă răsturnată, pusă în vibrație prin lovirea cu un ciocan de lemn; clopote.
 

ecluza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. écluser)

1. tr. a bara apa cu o ecluză.
2. intr. (despre nave) a trece printr-o ecluză.
 

ecluzier, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.  
Etimologie: (fr. éclusier)

1. I. referitor la ecluză.
2. II. muncitor care manevrează ecluzele; ecluzist.
 

ecluzist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (ecluză + -ist)

1. muncitor la ecluză; ecluzier.
 

șardonetă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chardonnet)

1. scafă în formă de evantai.
2. marginea din aval a nișei unei porți de ecluză.