OK
X
canto
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (it. canto)
1.
compoziție
muzicală
pentru
voce;
muzică
vocală;
cânt,
cântare.
2.
studiul
tehnicii
și
artei
interpretării
vocale.
belcanto
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. bel canto)
1.
stil
de
interpretare
în
muzica
vocală
italiană,
care
urmărește
frumusețea
liniei
melodice.
CANTO- (1)
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (fr. cantho-, cf. lat. canthus, gr. kanthos „comisură a pleoapelor”)
1.
„unghi;
ligament
palpebral,
comisură
a
pleoapelor”.
CANTO- (2)
Parte de vorbire:
prefix
Etimologie: (lat. cantus „cânt, cântec”)
1.
„cântec”.
cantoliză
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (engl. cantholysis)
1.
(med.)
excizie
chirurgicală
a
ligamentului
palpebral.
canton
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. canton)
1.
clădire
construită
lângă
o
șosea
sau
cale
ferată,
pentru
semnalizare,
protecție
și
supraveghere
a
drumurilor
respective;
locuința
cantonierului.
2.
unitate
de
supraveghere,
întreținere
și
urmărire
a
lucrărilor
din
cadrul
unui
sistem
de
desecare,
irigații,
baraje
etc.
3.
sector
al
unui
drum.
4.
unitate
în
administrația
pădurilor,
în
care
activează
pădurarul;
locuința
acestuia.
5.
unitate
teritorial-administrativă
în
unele
țări
(Elveția,
Franța).
6.
(arhit.)
una
dintre
cele
patru
ogive
care
compun
o
boltă
în
cruce.
7.
(herald.)
piesă
de
formă
pătrară,
a
noua
parte
dintr-un
scut,
într-un
colț
al
acestuia.
cantona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. cantonner)
1.
intr.,
tr.
(despre
trupe)
a
(se)
instala
vremelnic
într-un
cantonament.
2.
refl.
(fig.)
a
se
stabili,
a
se
limita
(rigid,
mecanic).
acantifer, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. acanthifère)
1.
(bot.)
care
poartă
spini;
acantofor.
acantocefaloză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (după engl. acanthocephaliasis)
1.
boală
parazită
provocată
de
acantocefali.
acantocitoză
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. acanthocytose)
1.
prezența
acantocitelor
în
sânge.
bivuac
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. bivouac)
1.
cantonament
de
trupe
(în
corturi)
în
afara
localităților.
2.
adăpost
pentru
noapte
făcut
de
alpiniști
sau
turiști.
brigadă
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. brigade, rus. brigada)
1.
formațiune
(stabilă)
de
lucru
format
din
muncitori,
organizată
pentru
anumite
sarcini
de
producție.
2.
formațiune
de
poliție
într-un
anumit
scop,
cu
un
anumit
profil.
3.
~
artistică
=
echipă
de
artiști
amatori
care
prezintă
programe
scurte,
inspirate
din
viața
colectivului
din
care
fac
parte.
4.
echipă
de
specialiști
care
controlează
și
îndrumă
activitatea
unei
instituții,
întreprinderi
etc.
5.
mare
unitate
militară
din
două
sau
trei
regimente
din
aceeași
armă,
mai
mică
decât
divizia.
6.
mare
unitate
navală
din
șase-nouă
nave
mijlocii
(distrugătoare,
submarine)
sau
două-trei
nave
mici
(vedete)
o
~ăzi
internaționale
=
mari
unități
militare
constituite
în
Spania
din
voluntari
de
diferite
naționalități
în
războiul
din
1936-1939.
7.
subunitate
silvică
din
mai
multe
cantoane
(3)
și
supravegheată
de
un
brigadier
(2).
canton
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. canton)
1.
clădire
construită
lângă
o
șosea
sau
cale
ferată,
pentru
semnalizare,
protecție
și
supraveghere
a
drumurilor
respective;
locuința
cantonierului.
2.
unitate
de
supraveghere,
întreținere
și
urmărire
a
lucrărilor
din
cadrul
unui
sistem
de
desecare,
irigații,
baraje
etc.
3.
sector
al
unui
drum.
4.
unitate
în
administrația
pădurilor,
în
care
activează
pădurarul;
locuința
acestuia.
5.
unitate
teritorial-administrativă
în
unele
țări
(Elveția,
Franța).
6.
(arhit.)
una
dintre
cele
patru
ogive
care
compun
o
boltă
în
cruce.
7.
(herald.)
piesă
de
formă
pătrară,
a
noua
parte
dintr-un
scut,
într-un
colț
al
acestuia.