barbișon

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. barbichon)

1. bărbuță ascuțită, lăsată să crească numai în vârful bărbiei; cioc, țăcălie.

capișon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. capuchon)

1. bonetă de lână, din stofă groasă, cu unul sau două colțuri.
2. (constr.) apărătoare la coșul de fum.
3. harnașament de protecție a capului și gâtului contra insolației la caii de curse.

cornișon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cornichon)

1. varietate de castraveți, mici și tari.

frison

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. frisson)

1. senzație de frig însoțită de tremurături, înainte sau în timpul febrei.

madison

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. madison)

1. dans modern lent, la care dansatorii se așază în șiruri paralele, executând simultan figurile și urmărind același sens de deplasare; melodia corespunzătoare.

patison

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. pâtisson)

1. legumă, puțin cunoscută la noi, din aceeași familie cu dovleacul, de mărimea unui măr și forma unei farfurii răsturnate, cu marginile dințate.

-AMUZIE

Parte de vorbire:  sufix  
Etimologie: (fr. -amusie, cf. lat. amusia, gr. amousia „lipsa armoniei, disonanță”)

1. „surditate, disonanță”.

anis

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anis, lat. anisum)

1. plantă aromatică din familia umbeliferelor, din Orient, cu flori mici, albe, conținând ulei eteric; anason, anison.

avangardist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. avant-gardiste)

1. I. privitor la avangardism; care aparține avangardismului.
2. care aparține avangardei literare, artistice etc.
3. care este în avangardă, înaintea timpului său, în fruntea progresului sau a cunoașterii.
4. II. adept al avangardismului; cel care face parte dintr-o avangardă, dintr-o mișcare inovatoare.
5. (antonime) conservator, misoneist.

be-bop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. be-bop)

1. (mux.) formă timpurie de jazz modern, caracterizat prin folosirea armoniilor cromatice și disonante; bop.

bop

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (engl. be-bop)

1. (muz.) stil în jaz caracterizat prin folosirea armoniilor cromatice și disonante, cu excese expresioniste; be-bop.

cognitiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. cognitif)

1. care se referă la cunoaștere; care este capabil de cunoaștere.
2. (psihologie aplicată) care se referă la mijloacele și mecanismele de dobândire a cunoștințelor.
3. test ~ = test de cunoștințe sau de eficiență (spre deosebire de testul de aptitudini).
4. (lingvistică) funcție ~ă = funcția de comunicare care se traduce în limbaj prin fraza asertivă folosită pentru a informa, pentru a face cunoscut un gând unui interlocutor; funcție referențială a limbajului.
5. psihologie ~ă = studiul științific al proceselor mentale precum atenția, utilizarea limbajului, memoria, percepția, rezolvarea problemelor, creativitatea și raționamentul; psihologia cunoașterii.
6. (psihologie) tulburare ~ă = termen care desemnează o tulburare mintală care afectează în special și în principal memoria.
7. (psihologie) disonanță ~ă = disconfort mental cauzat de două cogniții ireconciliabile.
8. bulă ~ă = limitarea conexiunilor sociale ale unei persoane prin cultura sa și informațiile accesibile acesteia prin intermediul noilor tehnologii.
9. hartă ~ă = diagramă care permite de a reprezenta vizual și de a urma calea asociativă a gândirii.