Dictionar

șot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. chott)

1. lac sărat din zonele de stepă și de semideșert, care seacă în perioadele secetoase.
 

manșot

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. manchot)

1. pasăre palmipedă din regiunile antarctice, greoaie, asemănătoare pinguinilor, ale cărei membre anterioare, improprii pentru zbor, servesc ca înotătoare.
 

sota

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. sauter)

1. a prepara un sote, a rumeni ușor legumele sau carnea în grăsime.
 

sote

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sauté)

1. mâncare din legume fierte, peste care se toarnă unt.
 

soteriologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sotériologie)

1. capitol al dogmaticii creștine care tratează despre mântuirea prin jertfe benevole.
 

soteuză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sauteuse)

1. tigaie cu pereții mai înalți destinată sotării legumelor sau a cărnii.
 

sotie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. sotie, lat. soties)

1. gen dramatic din sec. XV-XVI, ca interludiu integrat în mistere1 (4), care avea la bază ideea că întreaga lume este o împărăție a nebuniei.
 

abces

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abcès, lat. abscessus)

1. (med.) colectare de puroi într-un țesut sau organ.
2. (med.) colecție circumscrisă de puroi apărută în urma dezintegrării țesuturilor (necroză tisulară) sub acțiunea unor agenți microbieni sau parazitari.
3. ~ cald (sau acut) = ~ însoțit de durere cu caracter pulsatil și febră.
4. ~ rece = ~ cu evoluție îndelungată, caracterizat de absența inflamației.
5. ~ urinos = ~ produs prin infiltrația urinei în țesutul celular.
 

accesoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.
 

acolit, -ă

Parte de vorbire:  I. s.m.f., II. s.m.  
Etimologie: (fr. acolyte, lat. acolythus, gr. akolythos)

1. I. persoană care urmează îndeaproape ideile cuiva.
2. persoană care ajută pe cineva într-o acțiune (reprobabilă); complice.
3. II. ajutor al preotului în cultul catolic.
4. divinitate secundară care însoțește o divinitate principală.
 

acompania

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accompagner)

1. a susține cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucăți muzicale.
2. a însoți pe cineva.
 

adinamie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adynamie)

1. lipsă totală a forței fizice, care însoțește unele boli.
 

adulter, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. adultère, lat. adulterium)

1. adj. (despre soți) care încalcă fidelitatea conjugală.
2. s.n. întreținere a relațiilor sexuale în afara căsătoriei; (înv.) adulteriu.