OK
X
adâncit, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (adânci)
1.
care
este
sau
a
devenit
adânc;
(înv.)
adâncat.
2.
(fig.)
cufundat,
absorbit.
adâncitură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (adânci + -[i]tură)
1.
parte
adâncită,
scobită
a
unei
suprafețe;
scufundătură,
groapă
mică.
2.
(var.
înv.)
adâncătură.
3.
(anton.)
ridicătură.
abandona
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. abandonner)
1.
(tr.)
a
rupe
legătura
cu
ceva
sau
cu
cineva.
2.
a
renunța
la
a
urma
o
acțiune,
o
căutare
etc.
3.
a
părăsi,
a
renunța
definitiv
la
ceva.
4.
a
părăsi
pe
cineva
(familia,
copiii)
lăsându-l
fără
sprijin.
5.
a
nu
mai
vrea
ceva
sau
pe
cineva.
6.
a
neglija,
a
lăsa
în
voia...
7.
a
înceta
de
a
utiliza.
8.
(refl.)
(figurat)
a
se
lăsa
pradă
unui
sentiment,
unei
emoții,
a
se
adânci
în
anumite
preocupări.
9.
a
se
încrede,
a
se
preda.
10.
a
se
neglija.
11.
a-și
pierde
curajul.
12.
(intr.)
a
se
retrage
dintr-o
competiție.
abis
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. abysse, lat. abyssos)
1.
prăpastie,
genune.
2.
parte
profundă
a
unui
fenomen,
a
unui
proces;
neant.
3.
depresiune
a
fundului
oceanelor,
cu
adâncimi
mari.
4.
(fig.)
distanță
uriașă
sau
separare
de
ordin
cultural,
intelectual,
moral,
sentimental.
abisal, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. abyssal, lat. abyssalis)
1.
referitor
la
abis.
2.
aflat
în
zona
de
mare
adâncime
și
fără
de
lumină
a
mărilor
și
oceanelor.
3.
regiune
~ă
=
zonă
de
mare
adâncime
a
fundului
mărilor
și
oceanelor.
4.
referitor
la
subconștient.
abluțiune
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)
1.
spălare
a
corpului,
prescrisă
de
unele
religii
orientale
și
la
catolici,
pentru
purificare.
2.
purificare
religioasă.
3.
(fam.)
îmbăiere
prin
duș.
4.
eroziune
exercitată
de
curenții
marini
de
adâncime.
accident
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)
1.
s.
n.
eveniment
întâmplător
și
neprevăzut,
cu
consecințe
dăunătoare.
2.
ridicătură,
adâncitură
a
unui
teren.
3.
însușire
a
unui
lucru,
fenomen
nelegată
de
esența
lui.
4.
~
fonetic
=
modificare
fonetică
întâmplătoare
(asimilația,
epenteza,
metateza).
5.
s.
m.
alterație.
acvanaut, -ă
Parte de vorbire:
s.m.f.
Etimologie: (fr. aquanaute)
1.
explorator
al
mediului
subacvatic,
al
adâncimilor
subacvatice;
aponaut,
oceanonaut.