ridicătură

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ridica + -ătură)

1. parte mai ridicată; proeminență; convexitate; protuberanță.
2. ridicare de lucruri grele.
3. ~ de pământ = movilă; dâmb.
4. (înv.) înălțare în rang.
5. (anton.) adâncitură, depresiune, lăsătură.

accident

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accident, lat. accidens)

1. s. n. eveniment întâmplător și neprevăzut, cu consecințe dăunătoare.
2. ridicătură, adâncitură a unui teren.
3. însușire a unui lucru, fenomen nelegată de esența lui.
4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimilația, epenteza, metateza).
5. s. m. alterație.

bară

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. barre)

1. drug de metal (destinat prelucrării).
2. piesă de metal sau de lemn, în construcții sau în dispozitive tehnice pentru transmiterea eforturilor.
3. (fig.) obstacol, piedică în calea realizării unui lucru.
4. fiecare dintre cei trei stâlpi care delimitează poarta la unele jocuri sportive.
5. șut în stâlpul porții de fotbal.
6. barieră care desparte pe judecători de avocați și împricinați; locul de unde se pledează în fața justiției.
7. (herald.) figură diagonală care reunește unghiul stâng de sus al unui scut cu unghiul drept de jos.
8. linie verticală sau oblică, element de separare într-un text.
9. linie verticală care separă măsurile unui portativ.
10. ridicătură de metal liniară încrustată în tastiera unor instrumente cu coarde ciupite.
11. îngrămădire de aluviuni la gura de vărsare a unui râu într-un fluviu sau în mare.
12. mascaret.

bilon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. billon)

1. s. m. aliaj monetar în compoziția căruia intră în cea mai mare parte sau exclusiv metale comune.
2. monedă divizionară, cu valoare intrinsecă, inferioară valorii sale nominale.
3. s. n. ridicătură de pământ de-a lungul unui rând de plante cultivate.

bosă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bosse)

1. ridicătură naturală (a unui teren, a unei roci etc.).
2. (anat.) protuberanță, umflătură, proeminență.
3. (fig.) aptitudine.

mamelon

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mamelon)

1. sfârcul mamelei.
2. formație anatomică proeminentă.
3. ridicătură de teren izolată, cu vârful rotunjit.

monticul

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monticule, lat. monticulus)

1. mică ridicătură de teren cu aspect de movilă; grămadă de materiale, de pietre etc.
2. (anat.) mică proeminență rotunjită.