Dictionar

bigui

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (big)

1. a face biguri unui carton.
 

biguină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sp., fr. biguine)

1. dans popular din Antile, cu tempo lent și cu caracter melancolic; melodia corespunzătoare.
2. dans originar din Ins. Martinica, în tempo rapid, cu un ritm și acompaniament caracteristice.
 

biguit

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (bigui)

1. operare de biguri pe un carton.
 

ambiguiza

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (ambiguu + -iza, cf. fr. ambiguïser)

1. a da un caracter ambiguu; a echivoca.
2. (antonim) a dezambiguiza.
 

amfibolie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. amphibolie)

1. construcție sintactică defectuoasă, datorită căreia o propoziție sau o frază are un sens echivoc; contradicție într-un concept; ambiguitate.
 

big (1)

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (germ. Biegung)

1. linie de îndoire executată prin presare pe suprafața unui carton.
2. mașină, asemănătoare unei prese, cu care se fac biguri; mașină de biguit.
 

determinație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. détermination)

1. acțiunea de a determina, de a delimita cu precizie, de a caracteriza fără ambiguitate, clar; determinare.
2. (matematică) acțiunea de a determina necunoscutele unei probleme; caracterul unei probleme determinabile.
3. (biologie) ansamblu de factori genetici care caracterizează diferențierea dintre bărbat și femeie într-un organism.
4. (var.) (înv.) determinațiune.
5. (antonime) indeterminare, indeterminație, nedeterminare.
 

echivoc, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. équivoque, lat. aequivocus)

1. adj. care poate fi interpretat în mai multe feluri; neprecis, neclar, confuz.
2. cu două sau mai multe înțelesuri.
3. (despre atitudine, purtare etc.) îndoielnic, ambiguu, suspect.
4. s.n. cuvânt, propoziție cu dublu sens, dintre care unul este adesea obscen, grosolan.
5. ambiguitate.
6. (telec.) măsură a efectului perturbațiilor asupra comunicațiilor prin canale, reprezentând cantitatea de informație care rămâne netransmisă.
 

echivocitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. equivocità)

1. caracter, stare echivocă; ambiguitate.