OK
X
bigui
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (big)
1.
a
face
biguri
unui
carton.
biguină
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (sp., fr. biguine)
1.
dans
popular
din
Antile,
cu
tempo
lent
și
cu
caracter
melancolic;
melodia
corespunzătoare.
2.
dans
originar
din
Ins.
Martinica,
în
tempo
rapid,
cu
un
ritm
și
acompaniament
caracteristice.
biguit
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (bigui)
1.
operare
de
biguri
pe
un
carton.
ambiguiza
Parte de vorbire:
vb. tr.
Etimologie: (ambiguu + -iza, cf. fr. ambiguïser)
1.
a
da
un
caracter
ambiguu;
a
echivoca.
2.
(antonim)
a
dezambiguiza.
amfibolie
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. amphibolie)
1.
construcție
sintactică
defectuoasă,
datorită
căreia
o
propoziție
sau
o
frază
are
un
sens
echivoc;
contradicție
într-un
concept;
ambiguitate.
big (1)
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (germ. Biegung)
1.
linie
de
îndoire
executată
prin
presare
pe
suprafața
unui
carton.
2.
mașină,
asemănătoare
unei
prese,
cu
care
se
fac
biguri;
mașină
de
biguit.
determinație
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (fr. détermination)
1.
acțiunea
de
a
determina,
de
a
delimita
cu
precizie,
de
a
caracteriza
fără
ambiguitate,
clar;
determinare.
2.
(matematică)
acțiunea
de
a
determina
necunoscutele
unei
probleme;
caracterul
unei
probleme
determinabile.
3.
(biologie)
ansamblu
de
factori
genetici
care
caracterizează
diferențierea
dintre
bărbat
și
femeie
într-un
organism.
4.
(var.)
(înv.)
determinațiune.
5.
(antonime)
indeterminare,
indeterminație,
nedeterminare.
echivoc, -ă
Parte de vorbire:
adj., s.
Etimologie: (fr. équivoque, lat. aequivocus)
1.
adj.
care
poate
fi
interpretat
în
mai
multe
feluri;
neprecis,
neclar,
confuz.
2.
cu
două
sau
mai
multe
înțelesuri.
3.
(despre
atitudine,
purtare
etc.)
îndoielnic,
ambiguu,
suspect.
4.
s.n.
cuvânt,
propoziție
cu
dublu
sens,
dintre
care
unul
este
adesea
obscen,
grosolan.
5.
ambiguitate.
6.
(telec.)
măsură
a
efectului
perturbațiilor
asupra
comunicațiilor
prin
canale,
reprezentând
cantitatea
de
informație
care
rămâne
netransmisă.
echivocitate
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. equivocità)
1.
caracter,
stare
echivocă;
ambiguitate.