companie 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. compagnie, /3/engl. company)

1. însoțire, tovărășie.
2. grup de persoane care-și petrec timpul, care se distrează împreună; societate, anturaj.
3. întreprindere capitalistă organizată sub forma societăților industriale, comerciale, de transport etc.

companie 2

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. companniia, fr. compagnie, it. compagnia)

1. subunitate militară care intră în compunerea batalionului.

telecompanie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (tele1- + companie)

1. companie1 (3) de telecomunicații.

afgan, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. afghan)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din Afganistan.
2. (s. f.) limbă indo-europeană vorbită de afgani.
3. s. m. câine de companie decorativ, de origine afgană.

airbus

Parte de vorbire:  I. s.n., II. s. propriu  
Etimologie: (fr., engl. airbus)

1. I. avion cu reacție subsonic, mai ales unul cu corp larg; aerobuz.
2. (transport) aeronavă fabricată de compania Airbus.
3. II. companie europeană constructoare de avioane.

anchetator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (după fr. enquêteur)

1. cel care face o anchetă, care este responsabil cu efectuarea de investigații pentru poliție, o companie de asigurări, un birou de asistență socială, o organizație de caritate etc.
2. cel care este responsabil cu realizarea sondajelor de opinie.
3. jurnalist care face anchete.

angajator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (angaja + tor)

1. persoană, companie sau altă organizație care angajează pe cineva pe un loc de muncă, contra unui salariu.

autoasigurare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (auto- + asigurare, după rus. самострахование)

1. faptul de a se autoasigura; (rar) autoasigurat.
2. asigurare a propriei persoane sau a mașinii (auto) împotriva calamităților naturii și a accidentelor.
3. situație în care o persoană sau o întreprindere, care este răspunzătoare pentru un anumit risc, nu încheie nicio asigurare de la terți, ci mai degrabă alege să suporte riscul de la sine.
4. tehnică de gestionare a riscurilor în care o companie sau o persoană își rezervă un fond de bani pentru a fi folosit pentru a remedia o pierdere neașteptată.

bandieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. bandiera)

1. bucată de stofă atașată pe un suport purtând culorile, emblemele unui grup sau ale unei comunități: națiune, teritoriu, oraș, organizație, companie comercială sau regiment.
2. steag al unei țări înălțat pe navele sale și pe clădirile unde se află rezidenții ei în străinătate; (prin specializare) pavilion al unei corăbii.
3. steguleț întrebuințat pe vapoare pentru semnalizări.
4. (înv.) steag al unei armate, al unei unități militare; drapel, stindard.