declarație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déclaration, lat. declaratio)

1. mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, sentimente etc.
2. verb de ~ = verb care denumește acțiunea de „a vorbi”.
3. document oficial prin care se comunică ceva, se ia o măsură; notificare.
4. mărturie, depoziție în fața unei autorități.
5. relatare făcută în fața unei autorități.
6. relatare făcută în fața unui organ administrativ prin completarea unui formular; formularul însuși.
7. (inform.) instrucțiune care precizează, pe baza indentificatorilor, atributele datelor utilizate într-un program sau într-o zonă a acestuia.

declarație-program

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (declarație + program)

1. declarație care conține un program (de obicei cu caracter politic).

afidavit

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. affidavit)

1. (în unele state) declarație scrisă sub jurământ în fața instanței judecătorești (autentificată).

anunț

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (cf. fr. annonce)

1. înștiințare, aviz prin care ceva este făcut cunoscut publicului, verbal sau în scris.
2. text, publicație care anunță ceva.
3. comunicat publicitar într-un organ de presă.
4. (la jocul de cărți) declarație de intenție.
5. (radio, TV) text care precede un program și servește drept titlu sau rezumat al acestuia.

declarant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. déclarant)

1. (cel) care face o declarație (la ofițerul scării civile).

depoziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. déposition, lat. depositio)

1. (jur.) declarație făcută în calitate de martor; mărturie.

dezmințire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (dezminţi)

1. acțiunea de a dezminți; declarație, act prin care se arată că ceva nu este adevărat.

direct, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. direct, lat. directus)

1. adj. care duce de-a dreptul la țintă, drept, fără ocoluri.
2. în linie ~ă = din tată în fiu.
3. imediat, nemijlocit, fără intermediar.
4. vorbire ~ă sau stil ~ = procedeu sintactic sau stilistic de redare fidelă a spuselor cuiva, printr-un verb sau alt cuvânt de declarație; complement ~ = complement care exprimă obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea unui verb tranzitiv; propoziție completivă ~ă (și s. f.) = propoziție cu funcție de complement direct pe lângă un verb tranzitiv din regentă.
5. adj., adv. (care are loc) fără ascunzișuri, fățiș, drept.
6. adv. fără înconjur, de-a dreptul.
7. (mat.; despre mărimi variabile) ~ proporționale = care depind una de alta, astfel încât creșterea (sau descreșterea) uneia de un număr de ori provoacă creșterea (respectiv descreșterea) celeilalte de același număr de ori.
8. s. n. (radio, tv.) în ~ = transmis pe viu, în momentul producerii evenimentului.
9. s. f. (box) lovitură aplicată prin întinderea mâinii înainte.