OK
X
distinctibil, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (cf. fr. distinguible)
1.
care
poate
fi
distins,
identificat,
recunoscut.
2.
(antonim)
indistinctibil.
distincție
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. distinction, lat. distinctio)
1.
deosebire,
diferență.
2.
atitudine
aleasă,
finețe
în
înfățișare
și
eleganță
în
ținută.
3.
semn
de
deosebită
prețuire
(titlu,
decorații
etc.)
ce
se
acordă
cuiva.
distinctiv, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. distinctif)
1.
care
distinge;
caracteristic.
arhitectură
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. architecture, lat. architectura)
1.
știința
și
arta
de
a
proiecta
și
construi
clădiri
potrivit
anumitor
proporții
și
reguli.
2.
stilul,
caracterul
distinctiv
al
unei
construcții,
al
unei
epoci.
3.
(fig.)
structură,
alcătuire
internă
a
ceva;
constituție
(I,
2).
armoarii
Parte de vorbire:
s.f. pl.
Etimologie: (fr. armoiries)
1.
ansamblu
de
semne
heraldice
alcătuite
din
semne
colorate,
distinctive
și
simbolice,
atribuite
familiilor
nobiliare,
corporațiilor
etc.
și
mai
rar
la
indivizi;
blazon.
atribut
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. attribut, lat. attributum)
1.
însușire
esențială
proprie
unei
ființe,
unui
fenomen,
lucru
etc.
2.
semn
distinctiv,
simbol
al
unei
funcții,
al
unui
personaj
alegoric.
3.
parte
secundară
a
propoziției
care
determină
un
substantiv
sau
un
echivalent
al
acestuia.
4.
(inform.)
informație
care
însoțește
o
categorie
sintactică.
baston
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (it. bastone)
1.
obiect
în
formă
de
băț,
ca
sprijin
la
mers.
2.
~
de
mareșal
=
baston
purtat
de
mareșal
ca
semn
distinctiv
al
demnității.
3.
băț
de
mărimi
diferite
în
gimnastica
medicală
cu
scop
corectiv.
4.
bară
cilindrică
din
metal
sau
lemn,
cu
diferite
întrebuințări
la
bordul
unei
nave.
blazon
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. blason)
1.
ansamblu
de
semne
distinctive
care
constituie
emblema
unui
stat,
a
unui
oraș,
a
unei
familii
nobile
etc.;
armoarii.
brevet
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. brevet)
1.
document
cuprinzând
titlul,
distincția,
calitatea
acordate
de
o
autoritate
(de
stat)
și
care
presupune
anumite
drepturi.
2.
~
de
invenție
=
document
eliberat
inventatorului
de
către
organul
de
stat
competent,
prin
care
i
se
recunoaște
dreptul
de
a
exploata
în
exclusivitate
invenția,
un
anumit
timp;
patentă.