gestualist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (engl. gestualist)

1. I. referitor la gestualism (metodă de pictură artistică caracterizată printr-o pensulă energică și expresivă care subliniază în mod deliberat mișcarea brațului sau a mâinii pictorului sau, cu alte cuvinte, pensula dintr-un tablou gestual exprimă emoțiile și personalitatea artistului la fel cum gesturile unei persoane reflectă sentimentele acesteia în viața de zi cu zi).
2. II. (pictor) adept al gestualismului.

imita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. imiter, lat. imitari)

1. a-și însuși felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu.
2. a reproduce vorbirea, gesturile etc. cuiva; a maimuțări.
3. a lua ca model opera, felul de a lucra al unui artist sau scriitor.
4. a reproduce cu fidelitate, a copia.

mima

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. mimer)

1. a interpreta (un rol, o piesă) prin mimică.
2. a imita gesturile, vocea, felul de a fi al cuiva.

mimeză

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mimèse, gr. mimesis)

1. ironie în care se repetă ceea ce altul a zis, sau ar fi putut spune, imitându-i vocea, gesturile.

mimologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. mimologie)

1. arta de a imita vocea și gesturile cuiva.

maimuță

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (ngr. maimú, turc. maymun)

1. (zool.) mamifer superior din ordinul primatelor, cu configurația corpului asemănătoare cu cea a omului, cu fața adesea glabră și caracterizat printr-un creier dezvoltat și membre lungi care se termină prin degete.
2. (fig., depr.) persoană care obișnuiește să imite pe alții; cel care copiază gesturile, cuvintele, acțiunile, stilul cuiva, care se maimuțărește; imitator.
3. (depr.) persoană urâtă, ale cărei particularități fizice le evocă pe cele ale maimuței.