Dictionar

Rezultate secundare (Inductiv):

Inductiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inductif, lat. inductivus)

1. care procedează prin inducție, rezultă dintr-o inducție.

2. (fizică) care se referă la inducție (electromagnetică); care se datorează fenomenelor de inducție.

3. metodă = metodă de cercetare care procedează prin ridicarea de la particular la general, prin urmărirea trecerii de la efect la cauză.

4. (electr.) circuit ~ = circuit unde are loc inducția; circuit cu inducție proprie.

5. (logică) (anton.) deductiv.


Inductivitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Induktivität)

1. inductanţă.


Antiinducţie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anti-induction)

1. (telec.) eliminare, reducere a efectelor inductive perturbatoare dintre circuite paralele.


Baconism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. baconisme)

1. filozofia lui Francis Bacon, care, combătând scolastica şi metoda deductivă, a pus bazele metodei inductive moderne.


Epagogic, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. épogogique)

1. (la Aristotel; despre silogisme) inductiv.


Induce

Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. inducere)

1. a împinge, a îndemna pe cineva facă ceva; a incita; a determina.

2. a ~ în eroare = a înşela.

3. (log.) a face un raţionament inductiv.

4. a produce o inducţie electromagnetică.

5. a produce, a cauza, a provoca.


Inductanţă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. inductance)

1. mărime egală cu raportul dintre fluxul magnetic care străbate un circuit şi intensitatea curentului care îl produce; inductivitate.


Rezistor

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. résisteur, engl. resitor)

1. element de circuit electric cu inductivitate şi capacitate neglijabile, dar care, având rezistenţă electrică, poate fi introdus într-un circuit electric; rezistenţă (I, 4).