Dictionar

infractor, -oare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. infracteur, lat. infractor)

1. cel care comite o infracțiune.
 

antropologic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anthropologique)

1. referitor la antropologie.
2. școală ~ă = a) școală întemeiată de Lombroso, care concepea infracțiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susține în mod eronat că viața socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
 

cauțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. caution, lat. cautio)

1. sumă de bani sau obiecte prin care cineva garantează îndeplinirea unei obligații; garanție.
2. sumă de bani depusă pentru lăsarea în libertate a unui infractor pe timpul procesului penal.
3. (var.) cauție.
 

corecție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. correction, lat. correctio)

1. corectare a unui calcul, a tirului etc.
2. cantitate care trebuie adăugată sau sesizată din indicațiile date de un instrument de măsurat pentru a compensa erorile.
3. epanortoză.
4. pedeapsă corporală aplicată unui vinovat; bătaie.
5. casă de ~ = loc unde își execută pedeapsa infractorii minori.
 

efractor, -oare

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. effracteur)

1. infractor care a comis o spargere.
 

extrăda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. extrader)

1. a preda, la cerere, pe un infractor statului căruia îi aparține sau care îl revendică.
 

favorizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (favoriza)

1. acțiune de a favoriza.
2. (jur.) ~a infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i ușura consecințele infracțiunii.