Dictionar

amiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amiable)

1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înțelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
 

feudalitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. feudalità, fr. féodalité)

1. (istorie) regim politic și social specific Evului Mediu, caracterizat prin existența feudei, o proprietate teritorială acordată de un suzeran vasalului său, căruia i se cer în schimb anumite obligații (militare, financiare, judiciare et cetera); feudalism.
2. (prin ext.) putere considerabilă deținută de anumite clase ale societății.
3. (var.) (înv.) feodalitate.
 

inchiziție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: ( fr. inquisition, lat. inquisitio)

1. instituție ecleziastică cu prerogative judiciare și penale, vestită prin sentințele sale de o mare cruzime, instituită de biserica romano-catolică pentru lupta împotriva ereticilor.
2. (fig.) anchetă arbitrară, severă.
 

justiție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. justice, lat. iustitia)

1. totalitatea instanțelor judiciare; sistem de funcționare a acestor instanțe.
2. activitate fundamentală a statului, în soluționarea litigiilor.
3. echitate, dreptate.
 

posesoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. possessoire)

1. (despre acțiuni judiciare) care are ca obiect apărarea posesiunii.
 

postulație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. postulation, lat. postulatio)

1. drept de a pleda pentru altcineva în fața unei instanțe judiciare.