OK
X
animism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. animisme)
1.
credință
primitivă
potrivit
căreia
obiectele
și
fenomenele
naturii
ar
fi
însuflețite;
spiritualizare,
personificare
a
forțelor
și
fenomenelor
naturii.
animist, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.m.f.
Etimologie: (fr. animiste)
1.
I.
referitor
la
animism,
credința
că
orice
lucru
are
un
suflet.
2.
care
profesează
animismul,
este
marcat
de
animism.
3.
II.
adept
al
animismului.
4.
persoană
care
credea
că
obiectele
și
fenomenele
naturii
ar
fi
însuflețite.
natură
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (lat. natura, fr. nature)
1.
universul
în
totalitatea
sa.
2.
lumea
organică
și
anorganică;
mediu
înconjurător.
3.
științele
~ii
=
științele
naturale;
~
moartă
=
pictură
reprezentând
lucruri
neînsuflețite.
4.
caracter,
temperament;
fire.
5.
caracter
specific
al
unui
lucru
sau
al
unui
proces,
calitate;
fel
de
a
fi.
6.
de
~
să
=
capabil
să...,
apt
să...
panpsihism
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. panpsychisme)
1.
concepție
idealistă
potrivit
căreia
toate
elementele
din
natură
ar
fi
însuflețite
și
înzestrate
cu
psihic.
poem
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. poème, lat. poema, gr. poiema)
1.
poezie
epică
de
proporții
ample,
în
care
se
povestesc
fapte
mărețe
săvârșite
de
personaje
însuflețite
de
sentimente
nobile.
2.
~
în
proză
=
operă
literară
în
proză,
care
are
ritm
de
poezie.
3.
piesă
muzicală
instrumentală
de
construcție
liberă,
cu
caracter
liric
sau
narativ.
4.
~
simfonic
=
lucrare
orchestrală
amplă
în
formă
liberă
sau
de
sonată,
rondo
etc.,
cu
un
conținut
programatic.
prozopopee
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (fr. prosopopée, lat. prospopeia)
1.
figură
retorică
prin
care
autorul
se
adresează
lucrurilor
neînsuflețite,
unui
absent
sau
unui
mort.