Dictionar

eroziune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. érosion, lat. erosio)

1. roadere a solului, a rocilor sub acțiunea diferiților agenți externi.
2. (p. ext.) roadere, tocire, uzură.
3. uzură a conductelor sau a aparatelor metalice datorită frecării fluidelor de pereții acestora.
4. ulcerație ușoară, superficială a pielii sau a mucoaselor.
5. (fig.) degradare progresivă, uzură lentă.
 

ablativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (lat. ablativus, fr. ablatif)

1. care poate suferi ablațiuni (transformarea progresivă a unui material prin descompunere, fuziune, vaporizare, sublimare, eroziune).
 

abluțiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. ablution, lat. ablutio)

1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale și la catolici, pentru purificare.
2. purificare religioasă.
3. (fam.) îmbăiere prin duș.
4. eroziune exercitată de curenții marini de adâncime.
 

abraziune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abrasion, lat. abrasio)

1. proces de eroziune a țărmului de către valurile mării sau ale lacurilor.
2. roadere a unui material prin frecare cu un abraziv.
 

areolar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aréolaire)

1. referitor la areolă.
2. (geol.) eroziune ~ă = eroziune care acționează lateral.
3. viteză ~ă = cantitate ce caracterizează la un moment dat aria descrisă de raza vectoare care definește poziția unui mobil față de un punct fix.
 

butonieră

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. boutonière)

1. deschizătură, tivită pe margine, la haine sau lenjerie, în care se încheie un nasture; mică tăietură la reverul unei haine bărbătești.
2. depresiune excavată prin eroziune în zona centrală a unui dom, mărginită de cueste situate față în față.
3. mică incizie în piele care permite accesul în plan subiacent.
 

carst

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. karst, germ. Karst)

1. eroziune a calcarelor și a ghipsurilor de către apă, însoțită de formarea de pâlnii, peșteri sau râuri subterane.