reconfort

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. réconfort)

1. acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; reconfortare.
2. redarea forței morale, a curajului, consolare într-o situație dificilă, dureroasă.

reconforta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. réconforter)

1. tr., refl. a (se) întări, a (se) fortifica.
2. tr. (fig.) a îmbărbăta, a încuraja, a consola.

reconfortant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. réconfortant)

1. I. care reconfortează, care restabilește, care întărește forțele fizice sau psihice; întăritor.
2. II. substanță, medicament care reconfortează; tonic.

reconfortare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. reconforta)

1. acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; întremare, întărire; (prin ext.) odihnă, recreație.

reconfortat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (vb. reconforta)

1. care și-a recăpătat forțele, energia; fortificat, întremat; odihnit.

reconfortație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. réconfortation)

1. acțiunea de a reconforta și rezultatul ei; reconfortare.
2. (var.) (înv.) reconfortațiune.

reconfortator, -oare

Parte de vorbire:  adj. (înv.)  
Etimologie: (reconforta + -tor)

1. care reconfortează, care restabilește forțele vitale, care dă putere; întăritor, reconfortant.

confortant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. confortant)

1. care reconfortează, care dă putere; reconfortant.

consolant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. consolant)

1. care consolează; care aduce reconfort; consolator.
2. (antonime) dezolant, dezesperant.

grog

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl., fr. grog)

1. băutură reconfortantă din rom, brandy sau whisky, apă fierbinte, zahăr și lămâie, care se servește caldă.

reconfortant, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. réconfortant)

1. I. care reconfortează, care restabilește, care întărește forțele fizice sau psihice; întăritor.
2. II. substanță, medicament care reconfortează; tonic.

reconstituant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. reconstituant)

1. (med.) tonic; reconfortant.

tonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n., III. s.f.  
Etimologie: (fr. tonique, it. tonico)

1. I. legat de tonusul muscular; care dă putere, energie, care stimulează corpul sau mintea.
2. care tonifică organismul, reface forțele; reconfortant, reconstituant, fortifiant; tonifiant.
3. (muzică) califică prima notă a unui ton.
4. (despre vocale, silabe) pe care cade accentul.
5. accent ~ = ton mai marcat, mai accentuat pe o silabă; accentul muzical al vocalelor și al silabelor; (prin ext.) accent expirator sau de intensitate.
6. II. substanță care tonifică organismul; substanță cu rol de creștere a vitalității și energiei organismului.
7. (fig.) fortifiant intelectual.
8. III. (muzică) treapta principală (întâi) a modurilor major și minor; acord pe această treaptă.
9. (antonime) aton, atonic, debilitant.