OK
X
reconforta
Parte de vorbire:
vb.
Etimologie: (fr. réconforter)
1.
tr.,
refl.
a
(se)
întări,
a
(se)
fortifica.
2.
tr.
(fig.)
a
îmbărbăta,
a
încuraja,
a
consola.
reconfortant, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n.
Etimologie: (fr. réconfortant)
1.
I.
care
reconfortează,
care
restabilește,
care
întărește
forțele
fizice
sau
psihice;
întăritor.
2.
II.
substanță,
medicament
care
reconfortează;
tonic.
reconfortare
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. reconforta)
1.
acțiunea
de
a
reconforta
și
rezultatul
ei;
întremare,
întărire;
(prin
ext.)
odihnă,
recreație.
reconfortat, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (vb. reconforta)
1.
care
și-a
recăpătat
forțele,
energia;
fortificat,
întremat;
odihnit.
reconfortație
Parte de vorbire:
s.f. (înv.)
Etimologie: (fr. réconfortation)
1.
acțiunea
de
a
reconforta
și
rezultatul
ei;
reconfortare.
2.
(var.)
(înv.)
reconfortațiune.
reconfortator, -oare
Parte de vorbire:
adj. (înv.)
Etimologie: (reconforta + -tor)
1.
care
reconfortează,
care
restabilește
forțele
vitale,
care
dă
putere;
întăritor,
reconfortant.
confortant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. confortant)
1.
care
reconfortează,
care
dă
putere;
reconfortant.
grog
Parte de vorbire:
s.
Etimologie: (engl., fr. grog)
1.
băutură
reconfortantă
din
rom,
brandy
sau
whisky,
apă
fierbinte,
zahăr
și
lămâie,
care
se
servește
caldă.
reconfort
Parte de vorbire:
s.n.
Etimologie: (fr. réconfort)
1.
acțiunea
de
a
reconforta
și
rezultatul
ei;
reconfortare.
2.
redarea
forței
morale,
a
curajului,
consolare
într-o
situație
dificilă,
dureroasă.
reconstituant, -ă
Parte de vorbire:
adj.
Etimologie: (fr. reconstituant)
1.
(med.)
tonic;
reconfortant.
tonic, -ă
Parte de vorbire:
I. adj., II. s.n., III. s.f.
Etimologie: (fr. tonique, it. tonico)
1.
I.
legat
de
tonusul
muscular;
care
dă
putere,
energie,
care
stimulează
corpul
sau
mintea.
2.
care
tonifică
organismul,
reface
forțele;
reconfortant,
reconstituant,
fortifiant;
tonifiant.
3.
(muzică)
califică
prima
notă
a
unui
ton.
4.
(despre
vocale,
silabe)
pe
care
cade
accentul.
5.
accent
~
=
ton
mai
marcat,
mai
accentuat
pe
o
silabă;
accentul
muzical
al
vocalelor
și
al
silabelor;
(prin
ext.)
accent
expirator
sau
de
intensitate.
6.
II.
substanță
care
tonifică
organismul;
substanță
cu
rol
de
creștere
a
vitalității
și
energiei
organismului.
7.
(fig.)
fortifiant
intelectual.
8.
III.
(muzică)
treapta
principală
(întâi)
a
modurilor
major
și
minor;
acord
pe
această
treaptă.
9.
(antonime)
aton,
atonic,
debilitant.
întărire
Parte de vorbire:
s.f.
Etimologie: (vb. întări)
1.
acțiunea
de
a
(se)
întări
și
rezultatul
ei.
2.
(înv.)
întăritură.
3.
sporire
a
rigidității
unei
substanțe.
4.
creștere
a
densității
unei
substanțe.
5.
(mil;
spc)
fortificare
a
unei
poziții
strategice.
6.
(mil;
ccr;
lpl)
fortificații.
7.
(mil;
ccr;
lpl)
trupe
militare
trimise
în
ajutorul
cuiva.
8.
(fig)
dobândire
a
capacității
de
a
suporta
loviturile
sorții.
9.
creștere
a
forței
cuiva.
10.
scrobire.
11.
consolidare.
12.
mărire
a
rezistenței
unei
piese,
a
unui
sistem
tehnic.
13.
întețire
a
unei
intemperii.
14.
reconfortare.
15.
recăpătare
a
puterilor
după
o
boală.
16.
(gmț)
consumare
a
unei
băuturi
alcoolice.
17.
(reg)
unire
a
stupilor.
18.
încuviințare
(a
unei
păreri
sau)
a
unei
propuneri.
19.
legalizare
a
unui
act.
20.
(ccr)
act
legalizat.
21.
confirmare
(a
unei
convingeri
sau)
a
unei
bănuieli.
22.
accentuare
a
unui
contur
într-un
desen.
23.
(îs)
pronume
de
~
=
pronume
care
accentuează
identitatea
persoanei
desemnate.
24.
(îs)
adjectiv
de
~
=
adjectiv
care
însoțește
un
substantiv
sau
un
alt
pronume
cu
scopul
de
a
accentua
obiectul
determinat.