interdependență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interdépendance)

1. legătură și condiționare reciprocă între sisteme, fenomene, procese etc.; intercondiționare.

consens

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (lat., fr. consensus)

1. acordul tacit, sau fără opoziție categorică, pe un anumit subiect; acord între persoane, înțelegere deplină, identitate de opinii.
2. (fiziologie) interdependența mai multor organe în îndeplinirea funcțiilor vitale.
3. (antonime) dezacord, disensiune.

corelație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. corrélation, lat. correlatio)

1. relație reciprocă între lucruri sau fenomene; interdependență.
2. relație de reciprocitate între cuvinte sau unități sintactice, în cadrul propoziției sau frazei.
3. raport de excludere între termeni care contractează aceeași relație în mod alternativ.
4. (mat.) transformare biunivocă prin care unui punct îi corespunde un plan, și reciproc, deci unei drepte, o dreaptă.
5. coeficient de ~ = mărime măsurând relația de similitudine între doi factori.

dualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. dualisme)

1. dualitate (1).
2. concepție filozofică potrivit căreia la baza existenței stau două principii opuse și ireductibile: materia și spiritul, corpul și sufletul, binele și răul etc.
3. (psih.) teorie potrivit căreia între fizic și psihic nu există raporturi de interdependență, cu o natură și funcții distincte.

geocancerologie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. géocancérologie)

1. disciplină care studiază interdependența dintre cancer și modul de viață și climă.

recorela

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (re- + corela)

1. a corela din nou; a stabili din nou o corelație, o interdependență între două fapte, situații etc.

sincronism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. synchronisme)

1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron.
2. (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor.
3. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi.