postsincron

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (postsincroniza)

1. înregistrare prin postsincronizare.

sincron, -ă

Parte de vorbire:  adj., adv.  
Etimologie: (fr. synchrone)

1. (și adv.) sincronic.
2. (despre sisteme fizice sau tehnice) care execută mai multe operații în același timp sau operații diferite cu aceeași frecvență.
3. (inform.; despre mașini, semnale sau informații) ale căror ritmuri sunt egale, multiple sau submultiple.

sincronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. synchronique)

1. (despe fapte, fenomene) care există sau se petrec în același timp; simultan, concomitent; sincron.
2. (despre metode de studiu sau puncte de vedere) independent de evoluție.
3. (despre două ceasornice) care arată simultan timpuri egale.

sincronicitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (engl. synchronicity)

1. calitatea a ceea ce este sincronic, a ceea ce se întâmplă în același timp; sincronie.
2. (psihologie) apariția simultană a două sau mai multe evenimente care nu prezintă o legătură cauzală, dar a căror asociere capătă sens pentru persoana care le percepe.

sincronie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. synchronie)

1. caracter sincronic; sincronicitate.
2. ansamblul fenomenelor lingvistice considerate la un moment dat.

sincronism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. synchronisme)

1. proprietate a unor fenomene periodice asemănătoare de a se desfășura simultan; stare a ceea ce este sincron.
2. (cinem.) concordanță într-un film între înregistrările sonore și cele ale imaginilor.
3. principiu derivat din teoria „imitației” a lui Gabriel Tarde, susținut de Eugen Lovinescu, potrivit căruia, în epoca modernă, cultura (și toate instituțiile) unui popor se dezvoltă, prin imitație și adaptare, în strânsă interdependență cu celelalte culturi.

acroșaj

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accrochage)

1. acroșare.
2. intersecția dintre un puț de mină și o rampă subterană.
3. (med.) sincronizare între sistolele atriale și ventriculare.

asincron, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asynchrone)

1. care nu este sincron; asincronic.
2. mașină ~ă = mașină cu curenți alternativi a cărei frecvență a forțelor electromotoare nu este în raport constant cu viteza; motor ~ = motor a cărui turație a rotorului diferă de a câmpului magnetic al statorului.
3. (inform.; despre un ordinator) la care fiecare operație este declanșată printr-un semnal provocat de terminarea operației precedente.

asincronic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. asynchronique)

1. care nu este sincron; asincron.
2. care nu se suprapune în timp cu altă mișcare, cu alt fenomen etc.
3. (antonim) sincronic.

asincronism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asynchronisme)

1. caracter asincron.
2. efect cinematografic bazat pe neconcordanța dintre coloana vizuală și cea sonoră.

autopornire

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 + pornire)

1. rulare automată a funcționării normale a unui motor asincron.

autosincronizare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (auto2 +sincronizare)

1. operație simplificată de conectare a generatoarelor sincrone în paralele cu rețeaua.