demarcație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. démarcation)

1. delimitare, despărțire, separare.
2. operație prin care se stabilește frontiera dintre două state sau linia despărțitoare dintre două suprafețe de teren.
3. linie de ~ = linie care desparte două teritorii sau (fig.) două noțiuni.

demarca

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. démarquer)

1. tr. a însemna printr-o linie de demarcație; a delimita, a despărți, a separa.
2. refl. (sport) a scăpa de sub supravegherea adversarului.

demarcativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. démarcatif)

1. ca caracter de demarcație.

demarcațional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (demarcaţie + -onal)

1. cu caracter de demarcație.

marcație

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. marcation)

1. acțiunea de a marca și rezultatul ei; marcare.
2. aplicarea unui semn caracteristic pe un obiect, pe un animal etc.
3. imprimarea semnului oficial pe un obiect de metal prețios, care îi garantează calitatea și autenticitatea.
4. (înv.) delimitarea prin linii, semne etc. a unui teren, a unei suprafețe; demarcație.
5. (var.) (înv.) marcațiune.

terminus

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., lat. terminus)

1. inv. demarcație (stâlp, stelă) care arată limitele, hotarele unui stat, ale unui teritoriu, ale unei jurisdicții etc.
2. loc, punct care marchează sfârșitul.
3. punct final de oprire al unui mijloc de transport; stația ultimă; capăt.

voleu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. volée, volet)

1. (tenis) reluare din zbor a mingii, înainte de a atinge solul.
2. volet.
3. aripă laterală, mobilă a unui poliptic.
4. (cinem.) dispozitiv format din două sau patru palete mobile din tablă neagră mată, care se montează în fața aparatelor de iluminat pentru obturarea luminii.
5. serie rapidă de contracții musculare provocate artificial.
6. (pl.) efecte cinematografice constând în înlocuirea unei imagini prin alta, de-a lungul unei linii mobile de demarcație.