echilibru
Parte de vorbire: s.
Etimologie: (fr. équilibre, lat. aequilibrium)
Etimologie: (fr. équilibre, lat. aequilibrium)
1. stare a unui corp supus acțiunii unor forțe sau efecte care se anulează reciproc fără să-i schimbe starea de mișcare sau de repaus.
2. (biol.) însușire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreînnoi.
3. ~ ecologic = stare a unui mediu natural în care compoziția faunei și a florei rămâne aproape constantă.
4. proporție, raport just între lucruri opuse.
5. ~ de forțe = situație în care mai multe puteri, de tărie aproximativ egală, se echilibrează ca influență și dominație în lume; ~ bugetar = stare a unui buget în care veniturile sunt egale cu cheltuielile.
6. (psih.) senzație de ~ = senzație care reflectă poziția și mișcările corpului în spațiu.
7. (fig.) stare de liniște, de armonie, de stabilitate sufletească.