favoritism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. favoritisme)

1. acordare de favoruri, de avantaje nemeritate.

barbetă 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. barbetta)

1. (pl.) favoriți.
2. parâmă scurtă la fixarea sau remorcarea ambarcațiilor.
3. centură de metal rezistentă, la baza turelei unui tun naval.

camorrist

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (it. camorrista)

1. cel care folosește prepotența, corupția și favoritismul ca mijloc de a obține funcții și câștiguri; membru al camorrei (echivalentul napolitan sau urban al mafiei siciliene sau rurale).

clientelar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (clientelă + -ar)

1. care este bazat pe clientelism, pe favoritism sau pe urmărirea intereselor personale.
2. relativ la clientelă; legat de practica clientelismului.
3. (Antichitatea romană) care aparținea clienților unui patrician roman.
4. relații (sau raporturi etc.) ~e = relații existente între Imperiul Roman și populațiile străine, prin care acestea din urmă, fără a fi incluse în imperiu, recunoșteau autoritatea Romei în schimbul protecției de care se bucurau din partea ei.

clientelism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (it. clientelismo)

1. tendința unui politician sau a unui partid de a-și mări numărul susținătorilor prin demagogie, favoritisme etc.
2. (Roma Antică) relație care unea un patron cu clientul său.

cotlet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. côtelette)

1. antricot.
2. (pl.) favoriți (III).

nepotism

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. népotisme)

1. favorizarea unor persoane în conferirea funcțiilor lucrative, ținând mai degrabă cont de relația de înrudire sau prietenie cu aceștia, decât de abilitățile lor; favoritism.
2. tendința unei persoane, care ocupă o poziție înaltă, de a favoriza membrii familiei sale; favoritism.
3. (înv.) autoritate pe care o aveau în conducerea treburilor publice nepoții anumitor papi.