invocație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. invocation, lat. invocatio)

1. acțiunea de a invoca și rezultatul ei; invocare.
2. acțiunea de a chema ajutorul sau prezența unei ființe superioare, în special prin rugăciune; (prin metonimie) rugăciune scurtă.
3. procedeu artistic, rugăminte prin care poetul se adresează muzelor sau unor divinități pentru a-l inspira.
4. (programare) acțiunea de a invoca o funcție: apel.
5. (var.) invocațiune.

invocator, -oare

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. invocatoire, invocateur; din lat. invoco „chemare”)

1. I. care se folosește la invocație; care ține de sau care decurge din invocație; care face o invocație, care invocă.
2. II. persoană care face o invocație, care invocă.

conclamație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. conclamatio, fr. conclamation)

1. prima ceremonie funerară la romani, prin care era invocat mortul.

dedicație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. dedicatio, it. dedicazione)

1. parte a unei balade în care se face invocația sau adresarea către cel căruia i se dedică.
2. text scris ca omagiu pentru cineva pe o carte, pe un album, fotografie etc.

disculpă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (it. discolpa)

1. împrejurare, argument invocat pentru dezvinovățire; lipsă de vină; nevinovăție.

disponibilitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. disponibilité)

1. însușirea, starea a ceea ce este disponibil.
2. lucru de care se poate dispune; rezervă.
3. ~ăți bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o instituție; ~ monetară = cash.
4. principiu de drept civil potrivit căruia părțile din proces pot dispune de dreptul invocat în fața organului de jurisdicție.
5. situație a unui militar care a fost lăsat la vatră, dar care poate fi chemat în orice moment sub drapel.
6. a pune în ~ = a concedia dintr-o funcție, dintr-un post.
7. stare sufletească în care sentimentele și rațiunea se manifestă neîngrădit.
8. (lingv.) posibilitate a unui cuvânt de a îndeplini o funcție, de a intra în raport cu alte cuvinte.

fado

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr., port. fado)

1. cântec popular portughez, deopotrivă plângător și pasional, acompaniat de chitară, și ale cărui versuri sunt adesea o invocație către destin.

indigitamenta

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (lat. indigitamenta)

1. (ant.) formule și invocații populare adresate zeilor indigeți.