diferențial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. différentiel)

1. adj. care diferențiază.
2. care comportă, lucrează cu diferențe.
3. (mat.) referitor la diferențe care tind către zero.
4. ecuație ~ă (și s. f.) = ecuație care conține o variabilă, funcția recunoscută și derivate ale acesteia; calcul ~ = capitol al analizei matematice care are ca obiect studiul derivatelor și al diferențialelor; geometrie ~ă = ramură a geometriei care studiază figurile geometrice folosind calculul diferențial.
5. s. f. (mat.) produsul dintre derivata unei funcții și creșterea variabilei ei independente.
6. s. n. angrenaj constituit din două roți dințate planetare așezate pe același ax și din două roți satelite, utilizat la autovehicule pentru a transmite la roți turații diferite la viraje, iar la mașini de lucru pentru a varia în mod deosebit turația.

monogen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. monogène, germ. monogen)

1. (mat.) funcție ~ă = funcție a unei variabile complexe care admite o derivată determinată pentru o valoare dată a variabilei.
2. (despre viermi paraziți externi) la care ciclul de dezvoltare se petrece pe o singură gazdă.

poligen, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. polygène)

1. (mat.) funcție ~ă = funcție a unei variabile complexe care admite mai multe derivate pentru o valoare dată a variabilei.

pondere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. pondus, -eris)

1. greutate.
2. (fig.) importanță, valoare.
3. (fiz.) coeficient care afectează fiecare dintre valorile unei mărimi determinate experimental, indicând probabilitatea de obținere a valorii respective.
4. (stat.) numărul unităților existente într-o grupă a unei colectivități, căruia îi corespunde o valoare a variabilei.
5. frecvență.
6. greutate specifică.