localitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. localité)

1. așezare omenească (oraș, sat etc.).

localitate; stațiune

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT localitas
2. FR station; localité
3. EN site; place; locality
4. DE Fundort; Lokalität
5. RU местонaхождение
6. HU helyiség, állomás, lelőhely

abbevilian, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (fr. abbevillien)

1. (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean.
2. I. legat de localitatea franceză Abbeville.
3. (preist.) califică un tip de cultură aparținând paleoliticului inferior, descoperită în depozitele cuaternare de la Abbeville; care este specific abbevilianului; care se referă la această perioadă.
4. (geol.) care se referă la perioada preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.
5. II. (geol.) perioadă preistorică a paleoliticului inferior, caracterizată prin utilizarea fragmentelor grele de silex tăiate grosier pe ambele părți.

balnear, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. balnéaire, lat. balnearius)

1. care ține de băile curative, care se referă la băile curative.
2. privitor la băile de mare.
3. (despre așezări) situat pe malul mării sau lângă izvoare termale.
4. stațiune ~ă = localitate unde se face o cură pentru vindecarea anumitor boli.

cantonament

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cantonnement)

1. staționare vremelnică (a trupelor în marș) într-o localitate; loc unde sunt cantonate trupe.
2. loc amenajat pentru antrenamentul sportivilor.

cartirui

Parte de vorbire:  vb. tr.  
Etimologie: (după rus. kvartirovati)

1. a pregăti instalarea și a instala trupele într-o localitate; a încartirui.

corespondență

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. correspondance)

1. schimb de scrisori între persoane, instituții etc.; totalitatea acestor scrisori.
2. conținutul unei scrisori.
3. relatare asupra faptelor petrecute într-o localitate, într-o țară etc. făcută de corespondentul unui ziar.
4. raport, legătură între lucruri, fenomene etc.; afinitate care leagă părți ale unui întreg; concordanță, armonie.
5. (mat.) relație între două mulțimi, conform căreia fiecare element al uneia este pus în legătură cu unul sau mai multe elemente din cealaltă.
6. raport constant existent între două fenomene de ordin lingvistic din idiomuri diferite sau din etape diferite ale aceluiași idiom.
7. ~a timpurilor = concordanța timpurilor.

domicilia

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. domicilier)

1. a locui, a-și avea domiciliul undeva.
2. a indica, a preciza localitatea unde trebuie plătit la scadență un efect de comerț.