Dictionar

tranzacție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr., engl. transaction, lat. transactio)

1. înțelegere, învoială, convenție.
2. acord între două sau mai multe părți prin care se transmit anumite drepturi sau se face un schimb comercial, de bursă etc.
 

afacere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. affaire)

1. activitate comercială.
2. cifră de ~i = total al banilor obținuți în comerț sau în alte activități economice.
3. acțiune din care rezultă un profit.
4. tranzacție economică.
5. (fam.) îndeletnicire.
6. ~i interne (sau externe) = treburi, preocupări, lucrări privind problemele interne (sau externe) ale unui stat.
 

amiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amiable)

1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înțelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
 

curtier

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. courtier)

1. persoană a cărei profesie constă în mijlocirea contactului dintre vânzători și cumpărători, rezultând astfel o activitate de brokeraj, pentru încheierea tranzacțiilor bursiere sau comerciale; broker.
2. (prin ext.) persoană care acționează ca intermediar într-o tranzacție.
 

outright

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. outright)

1. (fin.) operație în stabilirea condițiilor cumpărării sau vânzării în valută, inclusiv a cursului valutei, urmând ca efectuarea propriu-zisă a tranzacției să se facă ulterior.
 

partener, -ă

Parte de vorbire:  s. m. f.  
Etimologie: (fr. partenaire)

1. fiecare dintre participanții la o competiție sportivă, la jocuri etc.
2. persoană cu care dansează cineva.
3. fiecare dintre persoanele angajate într-o tranzacție, într-o discuție etc.
4. executant, împreună cu altul, al unui număr de program (la teatru, la circ etc.).
 

perfecta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (perfect)

1. a definitiva, a încheia (o înțelegere, un act, o tranzacție).