Dictionar

burg

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (germ. Burg, fr. bourg)

1. așezare medievală (fortificată) cu caracter militar sau administrativ; oraș vechi.
 

brandenburg

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. brandenbourg)

1. șnur, găitan ca podoabă de pieptul unor haine.
 

burgadă

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (fr. bourgade)

1. burg mic ale cărui case sunt mai împrăștiate decât în oraș; târgușor.
 

burghez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (it. borghese, după fr. bourgeois)

1. adj. care aparține burgheziei.
2. s. m. f. (în feudalism) orășean, târgoveț.
3. persoană care face parte din burghezie.
4. mic-~ = a) persoană din mica burghezie; b) filistin.
 

burghezie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. borghesia, după fr. bourgeoisie)

1. (în feudalism) populația orașelor; târgoveții, orășenii.
2. clasă socială dominantă în orânduirea capitalistă, proprietară a principalelor mijloace de producție.
3. mica ~ = categorie socială intermediară reprezentând micii producători de mărfuri și micii comercianți de la orașe și sate.
 

burghiere

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (burghiu)

1. (tehn.) găurire executată cu ajutorul burghiului.
 

burgrav

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bourgrave)

1. comandant al unui burg în Germania evului mediu.
 

aligote

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. aligoté)

1. varietate de struguri din vița franceză de Burgundia, cu boabe mici, rotunde.
2. vin din acest soi de struguri.
 

anarhoindividualism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. anarho-individualizm)

1. curent mic-burghez care caută să abată clasa muncitoare de la disciplina proletară.
 

anarhosindicalism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. anarho-sindikalizm)

1. curent mic-burghez care, atribuind sindicatelor rolul principal în lupta clasei muncitoare, nega necesitatea partidului și a statului.
 

antiburghez, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (anti- + burghez)

1. îndreptat împotriva burgheziei.
 

aulic 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aulique, lat. aulicus)

1. de curte; rafinat, elegant.
2. consiliu ~ = tribunal suprem în Imperiul Romano-German; consilier ~ - sfetnic la curtea Habsburgilor.
 

bonapartism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bonapartisme)

1. formă a dictaturii marii burghezii, în Franța, după victoria revoluției de la sfârșitul sec. XVIII, sub conducerea lui Napoleon Bonaparte.
2. atașament față de dinastia întemeiată de Napoleon.
3. formă de dictatură personală.