interpuncție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. interponction, lat. interpunctio)

1. punerea semnelor de repaus între cuvinte sau propoziții.

interpune

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după lat. interponere)

1. tr., refl. a (se) pune între..., a (se) intercala.
2. refl. a mijloci.
3. a se amesteca în raporturile dintre două persoane.

interpunere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (interpune)

1. acțiunea de a (se) interpune.
2. ~ de persoane = încheiere a unui act juridic între alte persoane decât cele indicate de părți.

interpunte

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după fr. entrepont)

1. spațiu între două punți și bordajul unei nave.

eclipsă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éclipse, lat. eclipsis, gr. ekleipsis)

1. dispariție parțială sau totală a imaginii unui astru, ca urmare a interpunerii altui astru între acesta și observator, sau a intrării lui în conul de umbră a altui corp ceresc.
2. (mar.) intermitență a luminii unui far sau a unei geamanduri luminoase.
3. instalație de semnalizare prin becuri electrice așezate pe catargul navelor.
4. (fig.) dispariție sau trecere în umbră temporară a unei persoane, a unui lucru.
5. întunecare, pierdere temporară a cunoștinței.

elitrocel

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. élytrocèle)

1. (med.) hernie a fundului de sac Douglas care se interpune în septul recto-vaginal; hernie vaginală.

interpoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. interposition, lat. interpositio)

1. interpunere, mediație.
2. stare a unui lucru așezat între altele; poziție a unui corp situat la mijloc între alte două corpuri.
3. (fig.) intervenție a unei autorități superioare.
4. (jur.; sintagmă) ~ de persoane = act efectuat printr-un intermediar.
5. (var.) (învechit) interpozițiune.

interpunere

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (interpune)

1. acțiunea de a (se) interpune.
2. ~ de persoane = încheiere a unui act juridic între alte persoane decât cele indicate de părți.

lubrifiant

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lubrifiant)

1. fluid vâscos sau praf care se interpune între suprafețele de contact a două piese ce se freacă între ele.

lubrificație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lubrification)

1. acțiunea de a lubrifia și rezultatul ei; lubrifiere.
2. tehnică care vizează reducerea frecării prin interpunerea unui lichid uleios adecvat între piesele în mișcare pentru a evita supraîncălzirea și griparea; ungere.