mediație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. médiation)

1. acțiunea de a media; mediere.
2. intervenție a unui stat, a unei organizații internaționale, unei persoane oficiale în vederea aplanării sau prevenirii unui conflict.

interpoziție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. interposition, lat. interpositio)

1. interpunere, mediație.
2. stare a unui lucru așezat între altele; poziție a unui corp situat la mijloc între alte două corpuri.
3. (fig.) intervenție a unei autorități superioare.
4. (jur.; sintagmă) ~ de persoane = act efectuat printr-un intermediar.
5. (var.) (învechit) interpozițiune.

interveni

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. intervenir, lat. intervenire)

1. a lua parte la ceva, a intra în acțiune; a intra în vorbă.
2. a face o mediație, un dermes în favoarea cuiva; (peior.) a stărui pe lângă o persoană influentă spre a obține ceva în favoarea cuiva.
3. a se întâmpla, a surveni, a se ivi.

intervenție

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. intervention, lat. interventio)

1. participare, intrare într-o acțiune; luare de cuvânt.
2. invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat.
3. (med.) operație.
4. efort îndreptat spre un anumit scop.
5. mijlocire, mediație.
6. (peior.) stăruință pe lângă o persoană influentă pentru a obține favoruri.
7. (jur.) introducere în litigiu a unui terț, la cererea sa.

media

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (lat. mediare)

1. a mijloci, a face un act de mediație.

mediator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (lat. mediator)

1. adj. (despre planuri) perpendicular pe mijlocul unui segment de dreaptă.
2. s. f. perpendiculară pe mijlocul unui segment de dreaptă.
3. s. m. factor intermediar de mediere și transmitere a unui semnal nervos sau umoral de la un organ la altul.
4. substanță chimică eliberată de terminațiile nervoase pentru transmiterea fluxului nervos.
5. s. m. f. persoană, guvern, stat care face o mediație; mijlocitor, intermediar.

intervențiune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (cf. fr. intervention, lat. interventio)

1. acțiunea de a interveni într-o chestiune, discuție etc. și rezultatul acestei acțiuni; intervenire, intervenție.
2. actul de interpunere între persoane aflate în dezacord; mijlocire, mediație.
3. acțiune, strădanie, demers spre a obține ceva, mai ales o favoare.
4. faptul de a lua cuvântul; (concret.) discurs rostit.
5. invazie armată sau amestec al unui stat în treburile interne ale altui stat sau ale altui popor.
6. participare, intrare într-o acțiune.
7. (drept) introducere în litigiu a unui terț, la cererea sa.
8. (med.) operație chirurgicală.
9. (expr.) la ~a cuiva = prin intermediul cuiva, după ce a intervenit cineva.
10. (sintagmă) echipă de ~ = echipă special constituită care intră în acțiune pentru a înlătura urmările unui accident, ale unei catastrofe etc.
11. (antonim) neintervenție, (înv.) neintervențiune.